Profesorii au susținut examenul de titularizare, pentru obținerea unui post pe o perioadă nedeterminată

de R.P.     HotNews.ro
Miercuri, 11 iulie 2018, 10:07 Actualitate | Educatie


Examen
Foto: Agerpres
Profesorii care vor să se angajeze într-o școală, pe o perioadă nedeterminată, susțin astăzi examenul de titularizare. Proba scrisă a început la ora 10:00, iar candidații au la dispoziție 4 ore pentru a rezolva subiectele de titularizare. Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, a declarat pentru HotNews.ro că în Capitală sunt 2.427 de candidați, pe mai bine de 5.000 de norme/posturi. Oficialul a adăugat că aceste posturi sunt “unele cu 18 ore, altele de 2 ore. Sunt posturi integrale sau fracțiuni, pentru că suntem obligați să scoatem la concurs și o oră dacă o avem liberă”.
Orice concurs în vața unui profesor este binevenit, pentru că trebuie să citească, să se pregatească pentru el”, a afirmat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. “Avem nevoie de profesori bine pregătiți, dar și de profesori tineri. Concursul scris este proba adevărului”, a continuat acesta.

Titularizarea este concursul naţional prin care profesorii ocupă posturile didactice sau catedrele vacante în învăţământul preuniversitar. Concret, titularizarea reprezintă angajarea pe perioadă nedeterminată. Condiția pentru a obține titularizarea este obținerea unei note de minimum 7 atât la examenul de astăzi, cât şi la inspecţia specială la clasă. 

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Sesiunea 2018 a titularizării se desfășoară miercuri, 11 iulie, începând cu ora 10:00, în 87 centre de examen.

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 31.052 de candidați, în timp ce anul trecut au fost 27.551 de înscriși. Dintre candidații la titularizarea 2018, 4.625 sunt absolvenţi din promoția curentă.

La nivel naţional sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.354 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.148 în mediul rural, a anunțat Ministerul Educației, într-un comunicat remis HotNews.ro.

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.094), învățători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (882), muzică instrumentală (274) și educaţie fizică şi sport (287).

Subiectele de titularizare şi baremele de evaluare pentru cele 115 discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare şi Examinare şi vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2018.edu.ro. Lucrările scrise vor fi evaluate în 11 centre organizate la nivel naţional.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 18 iulie, până la ora 15:00. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 24 iulie.

Citește și:


Citeste mai multe despre   


















1187 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version