Elevii pot vedea cum arăta România acum 100 de ani, imagini de pe front, unele dintre ele animate, în cadrul Enciclopediei digitale “România 1918. Oameni, momente și imagini”. Construită sub forma unei aplicații, enciclopedia poate fi descărcată gratuit de pe platforma românia1918.eu. Una dintre imaginile cele mai impresionante prezintă, probabil, ultima masă a unui soldat înainte de bătălie, pe Dealul Porcului în 1917.

Imagini din Enciclopedia digitala Romania 1918Foto: romania1918.eu

Enciclopedia aduce în clase, dar pune și la dispoziția părinților, peste 350 de imagini rare, provenite din colecții particulare sau muzeale, și 8 filme de epocă.

CLICK pe imagine pentru a deschide varianta animata

Explicația imaginii: "Un ultim răgaz înainte de bătălie, Dealul Porcului, 1917. În luptele care au urmat, a pierit, printre alții, Ecaterina Teodoroiu, locotetent onorific al Armatei Române în Primul Război Mondial. Fotografia provine din colecția Muzeului Național de Istorie a României"

Aplicația a fost creată de Fundația Siveco, a fost lansată marți, 3 aprilie, și poate fi descărcată gratuit în anul Centenarului, “ca un memento al celui mai important proiect național”, se arată într-un comunicat al companiei.

CLICK pe imagine pentru a deschide varianta animata

Explicația imaginii: "Comandament de campanie, 1917 - Sursa: Colecția www.marelerazboi.ro."

Informațiile din cadrul aplicației sunt despre istoria românilor din perioada 1914-1922 și sunt structurate pe 4 mari capitole: Contextul general, România sub arme, Frontul de acasă, România întregită și Locuri ale memoriei.

CLICK pe imagine pentru a deschide varianta animata

Explicația imaginii: "Micii muzicanți pe front. Fotografie de O. Miehlman. Colecția: Mihaela Kloos-Ilea."

Radu Jugureanu, coordonatorul proiectului, a declarat că enciclopedia aduce în fața copiilor “poveștile unor oameni care nu apar în manualele din care învățăm la școală, dar sunt mult mai prețioși prin caracterul lor decât mulți dintre cei care au notorietate”.

CLICK pe imagine pentru a deschide varianta animata

Explicația imaginii: "Soldați plecând la război."

Copiii au acces la hărți care le arată cum s-au modificat granițele între acești ani, unde s-au dat lupte și care era tehnologia războiului, cum arătau armele și vehiculele militare pentru luptele terestre, navale și aeriene.