Profesorii si educatorii sunt testati in fiecare an, din punct de vedere medical si psihologic, a comunicat Ministerul Educatiei. Aceste testari sunt obligatorii pentru personalul didactic din scoli, iar obligativitatea este prevazuta atat de hotararea de guvern privind supravegherea sanatatii lucratorilor, cat si de Legea Educatiei. Precizarile Ministerului vin dupa ce seful Inspectoratului Scolar Judetean Timis a declarat pentru News.ro ca femeia care si-a ucis fetita a fost educatoare timp de 15 ani si ca ar fi necesara reintroducerea evaluarii psihologice a cadrelor didactice.

La scoalaFoto: Agerpres

Comunicatul integral al Ministerului Educatiei, privind evaluarile psihologice ale cadrelor didactice

Personalul didactic din unitatile de invatamant este testat anual din punct de vedere medical si psihologic. Obligativitatea acestor teste este data de prevederile HG nr. 1169/2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor, respectiv prevederile Legii Educatiei Nationale nr. 1/2011.

Astfel, unitatile de invatamant trebuie sa incheie contracte de servicii de specialitate pentru medicina muncii, in vederea testarii periodice anuale a angajatilor din fiecare unitate de invatamant.

Reprezentantii firmei furnizoare de servicii medicale folosesc in cadrul evaluarii de medicina a muncii doua tipuri de analize/investigatii: analize medicale generale si teste psihologice aplicate de catre o persoana specializata.

La indicatia medicului de medicina muncii, personalul didactic din institutiile de invatamant poate fi supus si unui examen psihiatric, potrivit HG nr. 1169/2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor.

In acelasi timp, art. 233 alin. (2) din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011 prevede urmatoarele: "Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care indeplinesc conditiile de studii prevazute de lege, care au capacitatea de exercitare deplina a drepturilor, o conduita morala conforma deontologiei profesionale si sunt apte din punct de vedere medical si psihologic pentru indeplinirea functiei."

Totodata, conform prevederilor legale aplicabile, incadrarea si mentinerea intr-o functie didactica sau didactica auxiliara, precum si intr-o functie de conducere, de indrumare si de control sunt conditionate de prezentarea unui certificat medical.

Potrivit art. 234, alin. (4) din Legea Educatiei Nationale nr. 1/2011, in situatii de inaptitudine profesionala de natura psihocomportamentala, conducerea unitatii sau a institutiei de invatamant poate solicita, cu acordul consiliului de administratie, un nou examen medical complet. Aceeasi prevedere se aplica, in mod similar, functiilor de conducere, de indrumare si de control, precum si personalului din unitatile conexe invatamantului.

Ce spune Legea Educatiei nr.1/2011

Articolul 233

(1) Personalul didactic cuprinde persoanele din sistemul de invatamant responsabile cu instruirea si educatia.

(2) Din categoria personalului didactic pot face parte persoanele care indeplinesc conditiile de studii prevazute de lege, care au capacitatea de exercitare deplina a drepturilor, o conduita morala conforma deontologiei profesionale si sunt apte din punct de vedere medical si psihologic pentru indeplinirea functiei.

Articolul 234

(1) Incadrarea si mentinerea intr-o functie didactica sau didactica auxiliara, precum si intr-o functie de conducere, de indrumare si de control sunt conditionate de prezentarea unui certificat medical, eliberat pe un formular specific elaborat de Ministerul Educatiei Nationale, impreuna cu Ministerul Sanatatii. Incompatibilitatile de ordin medical cu functia didactica sunt stabilite prin protocol incheiat intre Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Sanatatii.

(2) Personalul didactic, didactic auxiliar, de conducere, de indrumare si de control care se considera nedreptatit poate solicita o expertiza a capacitatii de munca.

(3) Nu pot ocupa functiile prevazute la alin. (1) persoanele lipsite de acest drept, pe durata stabilita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare penala.

(4) In situatii de inaptitudine profesionala de natura psihocomportamentala, conducerea unitatii sau a institutiei de invatamant poate solicita, cu acordul consiliului de administratie, un nou examen medical complet. Aceeasi prevedere se aplica, in mod similar, functiilor de conducere, de indrumare si de control, precum si personalului din unitatile conexe invatamantului.

(...)

Ce spune HG 1.169 din 2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sanatatii lucratorilor

Fisa 138. Personal didactic din institutii de invatamant

Examen medical la angajare:

- examen clinic general

- examen psihiatric

- la indicatia medicului de medicina muncii

- examen coproparazitologic - pentru personalul educativ (educatori)

Examen medical periodic:

- examen clinic general - anual

- examen psihiatric - la indicatia medicului de medicina muncii

- examen coproparazitologic - pentru personalul educativ (educatori) - anual

Ce spune inspectorul scolar judetean in Timis, de la ale carei declaratii a plecat dezbaterea

Aura Danielescu, inspector scolar judetean Timis

Aura Danielescu, inspector scolar judetean Timis

Foto: Agerpres

Contactata de HotNews.ro, Aura Danielescu, inspector scolar judetean in Timis, a declarat: "Nu contrazic comunicatul Ministerului, ca nu imi permit din pozitia pe care o am sa fac lucrul acesta. Ce pot sa va spun este ca potrivit HG 355/2007, modificata de HG 1169/2011, nu se prevede niciunde examenarea psihologica. Se vorbeste doar de un examen clinic periodic, pe care intr-adevar medicii de medicina muncii l-au facut si in judetul Timis si ca, la recomandarea dumnealor, poate fi personalul examinat psihiatric, nu psihologic. Deci eu, in aceste doua HG, nu am reusit sa identific, am luat legatura cu cabinete de medicina muncii, care insista ca este obligativitatea lor sa o faca pentru toti angajatii, indiferent ca sunt din invatamant sau nu, si ca este o legislatie specifica dumnealor".

Obligativitatea testarii psihologice a profesorilor este prevazuta de Legea Educatiei, articolul 234, "dar de niciunde de aici nu rezulta ca testarea aceasta psihologica ar trebui sa fie periodica si cine o face", spune inspectorul scolar judetean.

Legea educatiei prevede, insa, ca "in situatii de inaptitudine profesionala de natura psihocomportamentala, conducerea unitatii sau a institutiei de invatamant poate solicita, cu acordul consiliului de administratie, un nou examen medical complet". Iar cazul in care testarea arata ca profesorul nu este apt psihologic pentru indeplinirea functiei, aceeasi lege spune ca persoana nu mai poate face parte din categoria personalului didactic.

"Si asta ar insemna ca ar putea sa le desfaca contractul de munca. Eu aici am rezerve si nu as vrea sa intru, e domeniul juridic. Trebuie sa spun ca la Timis au existat situatii in care s-a desfacut contractul de munca si care au dus ulterior la castigarea in instanta si la repunerea pe functie. (...) Inaptitudinea asta profesionala ar trebuie definita foarte clar", a sustinut Aura Danielescu.

Declaratia de la care a pornit dezbaterea a fost acordata miercuri, 14 martie 2018, de Aura Danielescu catre News.ro:

"'Poate ar fi necesara introducerea evaluarii psihologice. Poate nu erau neaparat relevante, dar macar mai era o urma de control, de verificare. Si nu le putem face nimic. Sunt cadre didactice cu probleme pe care le stim. Ei ajung pe posturi si indiferent ca vin si spun elevii, profesorii, nu putem sa le facem nimic. Ei vin, isi iau o nota pe posturi, iar noi nu putem face nimic. E pacat ca trebuie sa se intample lucruri asa de grave ca sa se schimbe ceva. Cel mult, directori mai curajosi ii baga in comisii de cercetare prealabila, dar ei nu asta au nevoie pentru ca ei daca sunt bolnavi nu au nevoie de asta. Ii baga in comisii, le desfac contractele de munca si ei castiga in instanta si mai platim si daune', a mai spus Aura Danielescu."