Ministerul Educatiei a scazut tarifele de verificare a dosarelor pentru validarea si inregistrarea unui program universitar de studii de licenta, master sau de studii postuniversitare in Registrul National al Calificarilor din Invatamantul Superior (RNCIS) pentru a incuraja institutiile de invatamant superior sa finalizeze inscrierea programelor cu efort minim din partea acestora.

"Pentru programele de licenta, pentru primul program de master dintr-un anumit domeniu si pentru programele de studii postuniversitare de calificare, aceste tarife se situeaza, ca urmare a scaderii mentionate, la nivelul salariului minim net pe economie. Mai mult decat atat, in cazul celui de-al doilea si eventual urmatoarelor programe de master din acelasi domeniu, tariful perceput este de 25% din valoarea salariului minim net, pentru fiecare program in parte", arata un comunicat de presa al Ministerului Educatiei, care subliniaza ca ministrul Educatiei, Valentin Popa, a dat ordinul de scadere a tarifelor pe 9 februarie 2018, iar scopul acestuia este "incurajarea institutiilor de invatamant superior de a finaliza inscrierea in RNCIS a tuturor programelor de studii pe care le gestioneaza, cu un efort financiar minim din partea acestora".

"Decizia MEN raspunde astfel necesitatii adaptarii programelor de studii la cerintele mediului economic si social, dar si nevoii de alegere informata pentru tinerii aflati in situatia de a opta pentru cel mai potrivit parcurs academic, potrivit aspiratiilor personale si profesionale. Nu in ultimul rand, consideram ca o astfel de masura contribuie la cresterea calitatii si relevantei programelor de studii universitare", mai arata comunicatul.

Prin inscrierea in RNCIS, pot fi recunoscute si relationate rezultatele invatarii dobandite in cadrul sistemului de invatamant superior cu ocupatiile din piata muncii. Este, astfel, asigurata coerenta calificarilor si a titlurilor acordate.

Inscrierea calificarilor in RNCIS este o conditie necesara pentru autorizarea/acreditarea programelor de studii oferite de catre institutiile de invatamant superior pentru a demonstra legatura dintre ocupatiile si cerintele mediului socio-economic si calificarile obtinute.