​​Dacă la restaurantul pe care l-aţi ales, pentru un prânz sau pentru o cină, veţi primi o listă de vinuri care are pe copertă (sau pe antet) numele unei regiuni viticole, a unui producător sau a unui distribuitor de vin, asta înseamnă, cu certitudine, că restaurantul a primit un discount avantajos sau alte bonificaţii din partea furnizorilor.

VinuriFoto: www.deviantart.com

Dacă o listă de vin este „sponsorizată”, asta nu înseamnă neapărat că noi (clienţii, adică), nu vom avea de unde alege un vin, dar, cu certitudine, indică faptul că dorinţa de a mulţumi consumatorul nu este o prioritate pentru managementul restaurantului respectiv. Şi, dacă în locaţia cu pricina, problema se pune în felul acesta în cazul vinului, cam ce şanse sunt ca la capitolul gastronomie să existe o altă abordare?

Ce înseamnă o listă „sponsorizată” de vinuri?

Pentru marii producători de vin, care au profit pe măsură şi, în consecinţă, potenţă financiară, să „securizeze o locaţie de Horeca” (adică să ofere diverse avantaje restaurantului pentru a fi singuri, sau aproape singuri pe lista de vinuri) e deja un obicei împământenit. Micii producători - cei care fac, cel mai adesea, vinuri mult mai interesante pentru consumatori - nu vor intra în jocul acesta, de cele mai multe ori din motive financiare, dar nu numai.

La rândul lor, marii distribuitori încearcă să controleze unele locaţii de Horeca oferind, la pachet, vinul, berea, tăria, sucurile şi chiar apa - toate pe o listă unică. Dacă un restaurant acceptă un asemenea aranjament, ceilalţi competitori (fie că sunt producători sau doar intermediari) sunt, în consecinţă, excluşi din joc.

Ce au de pierdut clienţii acestor restaurante?

Fără a încerca să generalizăm, toate aceste aranjamente făcute, de către (unii) producători sau distribuitori, „peste capul” consumatorilor de vin din Horeca, au câteva consecinţe care defavorizează clienţii.

În primul rând listele de vinuri din aceste restaurante sunt foarte sărace în opţiuni. Indiferent dacă vrei să bei un vin alb, un rozé sau un roşu, eşti obligat să alegi de la acelaşi producător şi din aceeaşi regiune, unde, inevitabil, vei avea de-a face cu acelaşi stil de vinificaţie. Practic, e o mică dictatură a producătorului, girată de restaurant, în dauna consumatorului.

În al doilea rând, o listă care oferă vinuri de la un singur producător va avea, la fel de inevitabil, adaosuri „fără concurenţă” (adică mai mari). Consumatorul de vin, prins la mijloc în acest joc, are doar două opţiuni: să plătească sau să nu mai bea vin.

În al treilea rând, revin la întrebarea cu care am început această mică dezbatere: dacă restaurantul tratează vinul în felul acesta, de ce ar trebui să ne imaginăm că la capitolul mâncare, abordarea va fi mult diferită? E posibil ca în locaţii de acest fel să primim feluri de mâncare lipsite imaginaţie şi gust, tributare unor furnizori care oferă, în primul rând, discounturi mari? E o presupunere care se încadrează, fără îndoială, la categoria „temeri rezonabile”.