​​Dragi prieteni ai vinului, a venit vremea pentru recomandările lunii noiembrie 2022 – o selecţie de vinuri româneşti şi internaţionale, pe care au primit-o deja, prin curier, toţi „abonaţii la vin” de pe Wineful.ro.

Recomandările Drink Insider pentru luna noiembrie 2022Foto: Wineful.ro​

Trei precizări importante:

În primul rând, nu există nicio garanţie că oricare dintre aceste vinuri ar putea fi pe placul vostru - singura cale de a vă lămuri este să le încercaţi.

În al doilea rând, vă putem garanta că vinurile sunt impecabil realizate din punct de vedere tehnic, sunt ceva mai greu de găsit (chiar şi pentru un pasionat de vin) şi încearcă să satisfacă, din punct de vedere stilistic, preferinţe cât mai diverse.

În al treilea rând, dacă citiţi rândurile de mai jos şi vă bate gândul să încercaţi vinurile propuse pentru luna aceasta (şi, de ce nu, poate şi pe cele de luna viitoare), există o soluţie foarte la îndemână: un abonament lunar recurent pentru 2, 4 sau 6 sticle, pe Wineful.ro.

Acestea fiind spuse, iată cele 6 vinuri selectate în luna noiembrie, de către Drink Insider pentru Wineful.ro:

Vinuri româneşti (două albe şi două roşii):

Chardonnay 2021, Domeniile Mitroi (vin alb sec din regiunea Murfatlar, jud. Constanţa)

Un Chardonnay dobrogean, discret şi elegant, cu fructe galbene coapte, la care se adaugă fine senzaţii de citrice amărui şi alune prăjite. Corpul este mediu, puţin onctuos, cu alcool bine evidenţiat şi o aciditate vie. Postgustul, proaspăt şi persistent, lasă impresii de fagure de miere şi o subtilă adiere minerală.

ISSA Sauvignon Blanc 2021, Crama La Salina (vin alb sec din regiunea Turda, jud. Cluj)

Un Sauvignon Blanc transilvănean, cu o prospeţime de invidiat, vinificat în stil “Lume Noua”, cu multe fructe exotice şi o aciditate vibrantă. Nasul este ierbos, mineral şi puţin mentolat. Corpul e tăios, cu o astringenţă elegantă şi alcool bine integrat. Gustul aduce soc, lime şi ardei verde. Postgustul lasă o plăcută impresie de citrice amărui.

Secrets Fetească Neagră 2020, Cama Pandora (vin roşu sec din regiunea Coteşti, jud. Vrancea)

O Fetească Neagră de Coteşti, un vin dens şi voluptuos, cu multe fructe negre supracoapte şi o importantă influenţă a baricului. Nasul e intens, cu vişinată, vanilie şi fum, iar corpul, masiv, are taninuri dulci şi alcool bine evidenţiat. Gustul vine cu prune şi vişine pârguite, ciocolată amară şi lemn dulce. Postgustul e lung şi condimentat, lăsând impresii de smochine confiate şi tabac.

Cabernet Sauvignon Reserva 2014, Pivniţele Birăuaş (vin roşu sec din regiunea Miniş, jud. Arad)

Un Cabernet Sauvignon matur şi opulent, cu o remarcabilă prospeţime pentru vârsta sa şi cu o complexitate aromatică de invidiat. Corpul vinului este masiv, cu taninuri ferme şi perfect finisate, o construcţie în care lemnul şi alcoolul sunt impecabil integrate. Gustul vine cu un larg evantai de arome: coacăze negre, vişine şi mure, la care se adaugă tabac, lemn dulce şi ciocolată amară. Postgustul este lung, proaspăt şi condimentat.

Vinuri internaţionale (un alb şi un roşu):

Pecorino 2021, Tenuta Ulisse (vin alb sec din regiunea Chieti/Abruzzo, Italia)

Un vin din soiul Pecorino, provenind din regiunea viticolă Abruzzo (centrul Italiei), care poate readuce, chiar şi într-o zi de sfârşit de toamnă, acel sentiment unic de vacanţă la mare şi la soare. Nasul este exuberant, cu citrice, soc şi mango. Corpul are o textură onctuoasă, o bună aciditate şi alcool perfect integrat. Gustul aduce arome seducătoare de grapefruit şi piersică albă, la care se adaugă senzaţii de ardei verde şi mentă.

Costières de Nîmes 2020, Dauvergne-Ranvier (vin roşu sec din regiunea Nîmes/Valea Ronului, Franţa)

Un cupaj tipic din sudul Văii Ronului, dominat de Syrah şi întregit de Grenache, care aduce în pahare o explozie de fructe roşii suculente, bine asezonate cu un praf de condimente. Corpul este suplu, cu o bună aciditate şi alcool perfect integrat. Gustul e dominat de cireşe şi coacăze roşii, la care se adaugă senzaţii de piper negru şi cuişoare.

PS: Dacă nu vă e teamă să experimentaţi (desigur, cu plasa de siguranţă oferită de Drink Insider), vă recomandăm un abonament lunar recurent pentru 2, 4 sau 6 sticle, pe Wineful.ro.

Articol susținut de Wineful.ro​