Premieră în industria de vin din România: mai mulți producători vor îmbutelia vinuri sub aceeași etichetă, într-un efort comun de ajutorare a cetățenilor ucraineni afectați de război. Jumătate din prețul de vânzare al sticlelor cu această etichetă va fi donat în contul Fondului „Speranță pentru Ucraina / Putere de la toți”.

Eticheta de vin a campaniei VIN în AJUTOR / WINE AIDFoto: Hotnews

Eticheta bilingvă (vezi foto), în română și engleză, va fi lansată în toate rețelele de supermarketuri care vor susține acest proiect umanitar, în România, în țări din UE, dar și pe alte continente. Vinurile îmbuteliate sub eticheta „VIN în AJUTOR / WINE AID” vor proveni de la mai mulți producători din România și vor acoperi toate tipurile de preferințe: vinuri albe, rozé și roșii.

Consumatorii vor recunoaște vinurile acestei campanii prin intermediul etichetei principale (identică pentru toate vinurile), iar tipul de vin, numele producătorului și detaliile tehnice se vor regăsi pe contraetichetă (specifică fiecărui producător și vin în parte).

Jumătate din prețul de vânzare al tuturor sticlelor cu această etichetă va fi donat în contul Fondului „Speranță pentru Ucraina / Putere de la toți”, administrat de către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC). Rolul ARC este de a strânge, centraliza și administra donațiile, de a comunica cu donatorii, de a strânge nevoile din teren și de a aloca resurse către un consorțiu format din 8 federații specializate în domeniile de asistență și servicii sociale.

Domeniile Franco-Române”, „Vinurile Gramma” și „Villa Vinèa” sunt primii trei producători de vin din România care s-au alăturat proiectului umanitar „VIN în AJUTOR / WINE AID” inițiat de „Drink Insider by HotNews.ro”. Lista cramelor participante este deschisă și, în zilele următoare, vom reveni cu alte detalii.

Foto: Logo Asociația pentru Relații Comunitare (ARC)