Azi, am să vă propun o carte despre vin şi o idee care o străbate, ca un fir roşu. Dar, mai întâi de toate, iată un citat, ca să vă convingeţi că merită să citiţi mai departe: „Isus Hristos a prefăcut apa în vin. Niciun zeu nu a încercat să creeze o mare civilizaţie fără a-i lega destinul de înalta gastronomie, care e încununată, întotdeauna, de marile vinuri. Adevărul profund al unui popor poate fi găsit, mai întâi, pe fundul paharului” (Raymond Dumay, «La mort du vin»).
Raymond Dumay este un autor francez prea puţin cunoscut în România. Născut în 1916, lângă Mâcon, în inima Burgundiei, Raymond Dumay este primul scriitor care a publicat un ghid al vinului («Le Guide du vin», editura Stock, 1967). A murit în 1999, dar nu înainte de a practica o suită neaşteptată de meserii: cioban, învăţător, profesor, jurnalist şi redactor-şef al publicaţiei «Gazette des lettres». Ca scriitor, a lăsat moştenire mai bine de 30 de cărţi, care tratează teme la fel de diverse ca şi traseul vieţii sale: jurnale de călătorie prin podgorii, ghiduri ale vinului şi alcoolului, tratate de gastronomie, jurnale de război şi povestiri de tot felul.
Cartea de căpătâi a lui Raymond Dumay rămâne, însă, «La mort du vin», cu o ediţie princeps la editura pariziană Stock, în 1976, reeditată în 2006, la editura La Table Ronde. Este un volum recomandat şi recomandabil oricărui pasionat de vin, dar şi tuturor celor care vor să privească universul vinului dintr-o perspectivă psihologică, mai degrabă decât dintr-una agricolă.
În aceast volum, Raymond Dumay face, printre altele, „portretul moral” al celor trei mari regiuni viticole ale Franţei (Bourgogne, Bordeaux şi Champagne), dar şi al concurentului lor cel mai neînduplecat: vinul din Statele-Unite. Aceste patru exemple converg către o singură concluzie, în opinia autorului: o ţară se defineşte prin nivelul vinului pe care-l produce. Mai mult, scriitorul face chiar şi o paralelă între superioritate militară a unei naţiuni şi calitate vinului său.
Nu în ultimul rând, Raymond Dumay susţine că măreţia unei ţări se măsoară prin calitatea vinului pe care-l consumă şi nu a vinului pe care-l vinde. Asta ar trebui să ne dea de gândit şi nouă, românilor. Degeaba ne străduim să producem şi să exportăm vinuri bune, în căutare de recunoaştere internaţională, dacă încă ne place să consumăm mult vin „de buturugă”, vândut la marginea şoselei, în peturi încinse la soare.
Într-o notă ceva mai optimistă (oare?), în finalul cărţii «La mort du vin», Raymond Dumay conchide: „privilegiul regilor este continuitatea cu orice preţ: Vinul a murit! Trăiască vinul!”.
1
2
