Un dialog cu Claudiu Necşulescu - preşedintele ONIV şi proprietar al Grupului Jidvei, despre cum se raportează vinul românesc la noţiunile de „specific local” şi „specific naţional”. Cu această ocazie, am aflat motivele pentru care asocierea producătorilor de vin din Transilvania încă nu funcţionează şi de ce investiţiile de la Jidvei nu au legătură cu aşa-zisa „distilare de criză”.
Interviul integral:
Fragmente din interviu:
De ce „migrează” soiurile locale româneşti?
România are o colecţie ampelografică spectaculoasă: dr. Ion Puşcă, un mare promotor al vinului românesc, reuşise să identifice aproximativ 154 de soiuri autohtone de struguri. Foarte multe dintre ele nu mai sunt azi în cultură şi putem vorbi, în prezent, de circa 12 soiuri care au notorietate în rândul consumatorilor: de exemplu Grasă de Cotnari, Fetească Regală, Fetească Alba, Fetească Neagră, Busuioacă de Bohotin, Negru de Drăgăşani etc.
Există două motive pentru care soiurile locale româneşti sunt plantate în afara arealului lor de origine („migrează”): din cauza schimbărilor climatice (motive obiective) şi din raţiuni comerciale (motivaţii subiective).
În ultimii ani, schimbările climatice sunt, dacă nu dramatice, cel puţin spectaculoase. Pentru unele zone viticole aceste schimbări sunt favorabile (în regiunile nordice se pot cultiva acum şi soiuri roşii), iar alte zone sunt defavorizate (în regiunile sudice calde soiurile aromate nu mai dau aceeași calitate). Prin urmare, din această perspectivă, migrarea soiurilor locale în alte zone decât cele de origine este de înţeles.
Raţiunile comerciale sunt de natură subiectivă şi exprimă dorinţa unor producători de a valorifica soiuri cu notorietate în rândul consumatorilor. Problema este evidentă mai ales acolo unde, în denumirea soiului, apare şi denumirea de origine. Spre exemplu, pare ciudat să găseşti Negru de Drăgăşani în Dobrogea, sau Grasă de Cotnari în Dealu Mare. Această problemă trebuie gestionată la nivelul Consiliului Regiunilor Viticole din ONVPV (Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole), un organism cu profil tehnic, în care sunt reprezentate toate regiunile din România. Pentru a nu crea o decredibilizare a soiurilor locale de struguri, raţiunile comerciale nu ar trebui să primeze în deciziile de plantare a viței-de-vie.
În România încă predomină soiurile internaţionale
Pe piața organizată (cu vinuri îmbuteliate, vândute în regim fiscalizat) oferta de vinuri din soiuri internaţionale, realizate de producătorii din România, o depăşeşte pe cea din soiuri locale. Acest lucru de datorează si unei cereri de piaţă: consumatorul s-a emancipat şi doreşte să fie mai cosmopolit. Pe viitor, însă, tendinţă va fi una de creştere a ponderii soiurilor locale româneşti.
Pe de altă parte, la nivelul patrimoniului viticol românesc, soiurile locale reprezintă peste jumătate din suprafeţele cultivate. Din păcate, piaţa organizată de vin din România este încă mică (circa 40.000 de hectare, adică sub 25% din totalul suprafeţelor cultivate cu viţa-de-vie). În multe zone viticole tradiţionale, producţia pentru aşa-zisul „autoconsum” („vinul din boltă”) o depăşeşte pe cea din piaţa organizată. Spre exemplu, în Vrancea, piaţa organizată de vin are 4-5.000 de hectare, iar cea nefiscalizată (autoconsum şi alte canale de vânzare) are 15.000 de hectare.
Asocierea producătorilor de vin din Transilvania încă nu funcţionează
O asemenea asociație există, dar, din păcate, nu este foarte activă și vizibilă. O caracteristică a regiunii Transilvania este aceea că, în afară de Jidvei, majoritatea producătorilor de vin au suprafeţe relativ mici (30-40 de hectare cu viţă-de-vie), iar proprietarii sunt de diferite naţionalităţi (români, maghiari, italieni, austrieci). Există multe orgolii locale, multă reticență şi, prin urmare, asocierea producătorilor din Transilvania se dovedeşte a fi una dificilă.
Grupul Jidvei a militat pentru un „drum al vinului” între Blaj şi Târnăveni, pentru a readuce la viaţă denumirea de origine „Târnave” care, în mod istoric, a avut un loc aparte pe segmentul vinurilor albe.
Investiţiile de la Jidvei nu au legătură cu aşa-zisa „distilare de criză”
În toamna anului 2020 a apărut măsura legislativă de „distilare a vinului în situaţii de criză” (suport financiar de la stat pentru ca producătorii de vin să-şi poată transforma stocurile excedentare în alcool industrial). S-a speculat în piaţă că Grupul Jidvei a făcut investiţiile în facilităţile de distilare de la Crama Bălcaciu pentru a beneficia de acest context legislativ. Aceste presupuneri sunt evident greşite, deoarece proiectul de investiţii de la Jidvei a început în februarie 2019, moment în care nu se ştia nimic de pandemia de Covid-19 sau de măsurile de criză.
Investiţiile în noile instalaţii de distilare a vinului de la Jidvei au venit ca o necesitate: s-a ajuns la peste 1 milion de unităţi de vinars vândute, care, pentru a fi obţinute, presupun o distilare de 4-5 milioane de litri de vin. Cum capacitatea de distilare a vinarsului ajunsese la limită, a fost necesară extinderea capacităţii de producție printr-o nouă investiţie. Jidvei face distilare de vin încă din 1975 şi această dezvoltare vine cât se poate de firesc pe acest segment.
Noi distilate de la Jidvei, în 2022
În urma extinderii facilităţilor de distilare, vinul folosit ca materie primă nu mai trebuie să aştepte şi, în consecinţă, nu mai trebuie sulfitat, ceea duce la un distilat de calitate superioară (și o uzură mai mică a instalației). În plus, Grupul Jidvei va oferi, începând cu anul viitor, noi tipuri de distilate, tot din produse fermentate (dar nu din cereale). E un proiect-surpriză, care va fi vizibil în piaţă începând cu 2022.
Articol susţinut de Jidvei
0
0
