O veste bună, pentru lumea vinului, vine din UK: într-un document emis pe 25 iulie 2021, guvernul condus de Boris Johnson şi-a declarat intenţia de a nu mai cere certificatul de import VI-1, pentru toate vinurile străine aduse pe teritoriul britanic. Ce înseamnă asta pentru noi, consumatorii de vin din UE? Preţuri mai mici!

Răzvan AvramFoto: Hotnews

În timp ce majoritatea pieţelor europene se aşteptau la o creştere semnificativă a preţului vinului în urma măsurilor vamale care urmau să se aplice importurilor din ţările UE (şi nu numai) începând cu 31 decembrie 2021, guvernul britanic a decis înlăturarea certificatului de import VI-1, tăind astfel răul de la rădăcină.

În centrul dezbaterii, formularul VI-1

Certificatul de import pe care ar fi urmat să-l prezinte toţi producătorii de vin din UE, dar şi din afara Uniunii, care îşi aduceau marfa pe sol britanic, era format din două secţiuni. Prima parte confirma respectarea normelor referitoare la DOC/IGP, etichetare, practici enologice etc. A doua secţiune era formată dintr-un set de analize realizate de către un laborator oficial (practic, trebuia testată câte o sticlă din fiecare lot importat), indiferent de dimensiunea importatorului sau de volumul de vin tranzacţionat. Cu alte cuvinte, formularul VI-1 ridica o reală problemă birocratică, dar şi financiară, pentru orice importator.

Profesioniştii britanici din sectorul vinului jubilează

“O decizie fantastică” şi “un real moment istoric” – acestea sunt sunt cuvintele folosite de către “The Wine & Spirit Trade Association” (WSTA - asociaţia britanică a distribuitorilor de vin şi distilate), în urma anunţului Cabinetului Johnson, de săptămâna trecută. După doi ani de luptă acerbă împotriva acestei măsuri, considerată inutilă şi ilegală (obligaţia de a furniza certificatul de import VI-1), profesioniştii britanici din sectorul vinului nu-şi ascund satisfacţia. Ei estimează că WSTA a evitat astfel cheltuieli suplimentare anuale, estimate la circa 130 milioane de lire sterline, care s-ar fi regăsit, inevitabil, în preţul vinului.

La cinci ani de la referendumul privind Brexitul, profesioniştii din WSTA erau extrem de îngrijoraţi de perspectiva unei bariere tarifare, pe o piaţă a vinului total dependentă de importuri. Potrivit WSTA, 99% din vinurile consumate în Marea Britanie sunt importate, dintre care doar 55% provin din ţările Uniunii Europene. În timp ce formularul VI-1 urma să se aplice pentru toate vinurile de import, unele ţări din afara UE negociaseră deja anumite reduceri, în timp ce altele, care nu reuşiseră acest demers (cum ar fi Argentina, Noua Zeelandă şi Africa de Sud), se temeau că exporturile lor vor scădea catastrofal imediat după încheierea anului 2021.

Entuziasm pe ambele părţi ale Canalului Mânecii

Decizia Cabinetului Johnson vine ca o imensă uşurare pentru o piaţă a vinului deja slăbită de criza sanitară Covid-19 şi de care depind multe locuri de muncă, mai ales în sectorul HoReCa (hoteluri şi restaurante). Primită cu entuziasm pe ambele părţi ale Canalului Mânecii, decizia guvernului britanic va consolida poziţia strategică a Regatului Unit, de lider în comerţul mondial cu vin.