VIDEO INTERVIU Nicu Alifantis: "Aşa cum nu te sui beat la volan, aşa n-ai ce căuta pe scenă băut"

de Răzvan Avram     Smile Media
Luni, 13 iulie 2020, 11:42 Drink Insider


Nicu Alifantis
Foto: Captura YouTube
Nicu Alifantis - muzician, cântăreţ şi compozitor, a acceptat provocarea unui dialog la distanţă despre „micile plăceri ale vieţii”. În cadrul interviului acordat lui Răzvan Avram, pentru DrinkInsider by HotNews.ro, Nicu Alifantis, un spirit fin şi un povestitor fascinant, a vorbit despre Brăila cosmopolită a copilăriei sale, despre tot felul de băuturi şi relaţia oamenilor din teatru, film şi muzică cu ele, despre Nichita Stănescu, Ştefan Iordache, Radu Anton Roman, Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra.

Interviul integral:



Fragmente din interviu

Despre gusturile copilăriei:

M-am născut la Brăila, într-o familie în care mama era machedoancă şi tata grec, deci pe la noi prin casă bântuiau şi alte tipuri de mâncăruri decât cele neaoşe.

În Brăila trăiau vreo 11 etnii care şi-au dat mâna şi au schimbat reţete şi băuturi între ele. Străzile oraşului, pe vremea copilăriei mele, erau împărţite pe etnii: grecii şi machedonii erau încadraţi de evrei şi armeni.

Când împrumutai de la un vecin o cană de zahăr, de făină sau de ulei, te duceai să-i duci, pe o farfurie, o bucată din produsul obţinut, ca să vadă „pe ce-a fost el bun cu tine”. Bătutul la uşă şi ajutorul între vecini era absolut la înţelegerea firii: nu exista ca cineva să nu te ajute.

Primul meu contact cu vinul şi cu făcutul lui l-am avut prin intermediul bunicului barba Hristu, care, dacă nu era pe vas, toamna, făcea vin împreună cu tata şi cu mine. După asta, tot bunicul pornea să facă ghiudemul şi babicul, pe care le atârna în pod, la uscat.

Masa de duminică era sfânta: se puneau tacâmurile şi vesela de sărbătoare şi totul începea cu un triplu sec, o salată de hamsii sau o scordolea.

Mama mă trimitea la un turc, să iau bragă, sarailii, baclavale, sugiuc şi rahat pe băţ.

Despre gusturile adolescenţei:

Eu am fost „cu tăria”, pentru că în lumea artistică din Brăila se bea votcă. În anii ‘70 era o paletă extinsă de votcă rusească şi poloneză pe piaţa românească. Votca se ţinea la congelator ca să devină uleioasă şi aproape albă.

Lumea artistică era o lume boemă şi nici într-un caz înclinată spre pierzanie sau viciu. Statul la şuetă, împreună cu un mizilic şi un pahar de votcă, năştea nişte poveşti fabuloase şi aşa am început să cunosc oameni cu o bogăţie spirituală deosebită.

Despre gusturile maturităţii:

În tinereţe prinsesem gustul votcii, care mi-a plăcut foarte mult, dar acum nu mai beau. Doar, foarte rar, câte un Bloody Mary pe care mi-l fac „cu mult iute” în el.

Sunt băutor de whisky, care îmi place foarte tare.

Vinul roşu, care îmi place cel mai mult, nu prea mai am voie să-l beau, doar aşa, un pahar la masă, ca să nu mă certe doctorul prea tare.

În ceea ce priveşte vinul, ce e acum pe piaţa e o nebunie: sunt prea multe feluri şi nici nu ştii ce să iei. Când mă uit la un raft de vin, îmi fug ochii din stânga în dreapta şi, de multe ori, plec fără să iau nimic.

Despre Ştefan Iordache:

Ştefan Iordache, un om pe care l-am iubit foarte tare, avea o filosofie întreagă despre vin şi îmi pare foarte rău că n-a scris o carte despre pasiunea asta a lui.

Despre Nichita Stănescu:


M-a fascinat foarte tare omul Nichita. Eu l-am cunoscut pe Nichita foarte târziu pentru mine, la o sindrofie, la ziua de naştere a lui Florin Zamfirescu. Atunci nu am putut face legătura cu toate poveştile care circulau despre el, cum că ar fi băut mult, fiindcă, la petrecerea aceea, a băut ca orice om normal.

Despre Radu Anton Roman:

Era „un amor de om” în ale poveştilor gătitului. Să nu mănânci, însă, nimic făcut de el! Era ceva groaznic. Nu se putea mânca nimic...

Despre relaţia muzicienilor cu băutura:

În trecut, când un artist era chemat să cânte undeva, i se dădea de băut, dar nu şi de mâncat. Aşa s-au născut fel de fel de poveşti despre unii artişti, cum că ar fi fost nişte mari băutori. Multe asemenea poveşti nu erau adevărate, cu toate că am avut şi unii colegi care erau „foarte legaţi de-ale paharului”. Mi-e greu să-i judec şi să-i comentez.

Eu am fost un om ponderat în viaţa mea. Ideea e că, dacă bei de plăcere e una, dar dacă bei din necesitate, se schimbă datele problemei. Cred că e normal să împărtăşeşti bucuriile şi izbânzile vieţii cu alţi oameni apropiaţi, la un pahar.

Eu dacă aş bea înainte de spectacol aş fi pierdut: n-aş mai ţine minte niciun text şi mi s-ar îngreuna mâna pe chitară. Aşa cum nu te sui beat la volan, aşa n-ai ce căuta pe scenă băut.

Despre Adrian Păunescu şi Cenaclul Flacăra:

Dacă la masa colectivă dinaintea unui spectacol al Cenaclului îndrăzneam să bem chiar şi o bere, eram invariabil pârâţi domnului Adrian Păunescu care ne tăia din salariu. După spectacol, însă, era doar treaba noastră şi eram lăsaţi în pace.




Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.














11753 vizualizari

  • +9 (9 voturi)    
    bravos (Marţi, 14 iulie 2020, 9:37)

    Point [utilizator]

    in sfarsit un articol interesant .
    alifantis e o legenda pt cunoscatori,fermecator si cu vorbele la el mereu,te tine cu gura cascata si paharul plin.felicitari pt multumiri pt o dimineata bine pornita
  • +5 (7 voturi)    
    Well.. (Marţi, 14 iulie 2020, 12:34)

    Kevi [utilizator]

    Tell that to Guns'n Roses.
  • +6 (8 voturi)    
    Alifantis (Marţi, 14 iulie 2020, 18:25)

    sitizan [utilizator]

    ...Un artist fabulos. Boier la suflet, darnic cu noi toti.
    Sa ne traiasca , mereu !


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by