Pe scurt

  • Sunt 11 ani de cand spitalele publice ar trebui acreditate, potrivit legii, dar nici o institutie nu are curajul de a le inchide pentru ca nu corespund normelor. Pe de alta parte, potrivit Tratatului de aderare, Casa de sanatate ar trebui sa deconteze spitalizarea in strainatate.

Comentariul pe larg

Prim-solista Operetei Romane intra in coma, aproape concomitent, cu alte 4 paciente operate intr-un spital din Bucuresti. Emotie, reportaje, opinii, demiteri, informari, dezinformari. Apar noi victime si uitam alte subiecte de presa: Tony Tecuceanu a murit tot din cauza unei infectii nosocomiale – dar nu mai este de actualitate. Riscul pe care si-l asuma un pacient internat in spitalele publice din Romania e mai mare decat sa te urci intr-un avion neverificat, scrie Sorin Paveliu, pe blogul sau.

Toti incerca sa afle cum a fost posibil asa ceva. Este directorul spitalului un monstru de incompetenta? Raspunsul este unul transant NU!! Absolut nici un director de spital nu se deosebeste de cel de la CFR2 – Au acceptat compromisul de a conduce o institutie despre care stiu cu ceritudine ca nu indeplineste criteriile minime pentru a fi numit SPITAL iar cauza este la vedere – tarife platite de CNAS incompatibile cu un act medical de minima siguranta.

Am dat in repetate rinduri un exemplu: Care om intreg la minte ar accepta sa se suie intr-un avion care ar avea lipit linga scara de acces o bulina rosie mare cu mesajul “Acest avion nu a fost niciodata verificat, nu indeplineste normele minime de siguranta, personalul de bord este insuficient si neverificat profesional si foarte probabil ca nu avem combustibil suficient pentru a ajunge la destinatie. acest zbor se desfasoara exlusiv pe raspunderea dumneavoastra!” ?

Si, totusi, riscul pe care si-l asuma pacientul roman cind este internat este incomensurabil mai mare ca cel din exemplul ipotetic de mai sus.

Toti incearca sa gaseasca o cauza – ea este simpla si prezentata de stirea newsin – prin care sefa sindicatului descrie situatia incredibila – dezinfectantele sunt cumparate de personal din bani proprii pentru ca spitalul nu are bani! Evident, in cantitati insuficiente, de calitate indoielnica si absolut haotic.

Poate va intrebati ce ar putea determina o asistenta sau infirmiera sa cumpere materiale din banii sai? Nevoia de a proteja cu orice sacrificiu sursa personala de venit (salariu + “ce mai pica”). Intr-un asemenea compromis si promiscuitate orice accident este o normalitate. Ce director poate sa mai vina sa controloze o infirmiera in aceste conditii?!

Este foarte simplu sa arati cu degetul catre infirmiere, medici, directori, sistem. In realitate, ne aflam in fata unei conspiratii impotriva pacientilor romani– care pleaca de la ignoranta generala a pacientilor, de regula, prea batrini si prea loviti de soarta, pentru a-si mai clama drepturile.

Daca incerci sa faci ordine in sistemul sanitar trebuie sa schimbi prioritatile, sa iei bani de la domenii in care comisionul si “tunul” este regula si sa-i dai in “gaura neagra a sanatatii”.

Legea Spitalelor prevede din 1999 acreditarea spitalelor

Daca Guvernul (si Presedintia – care are ca reprezentanti in comisia de acreditare a spitalelor) ar fi vrut sa isi faca din siguranta pacientilor o prioritate – ar fi inceput cu inceputul: sa vedem daca spitalele noastre indeplinesc conditiile minime de siguranta si calitate a actului medical. Pentru aceasta, in toata lumea, exista institutii de acreditare a spitalelor.

• In urma cu 11 ani a fost prevazuta in lege (legea 146/1999 Legea Spitalelor) prevedea la art.7 procesul de acreditare si infiintarea Comisiei de Acreditare a Spitalelor.

• Dupa 4 ani, in care NIMENI nu a vrut sa infiinteze aceasta comisie Legea 270/2003 (Noua – lege a spitalelor) – prevedea la art.13 ” Acreditarea garanteaz? faptul c? spitalele functioneaza la standardele stabilite” si, din nou, infiintarea Comisiei de Acreditare a Spitalelor in subordinea Parlamentului.

• Dupa alti 3 ani, in anul 2006 – Legea Reformei in sanatate – reia in capitolul destinat spitalelor aceleasi prevederi si, din nou, infiintarea Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor – de aceasta data in coordonarea Primului Ministru (Tariceanu la acea vreme).

• Dupa 2 ani (!), la sfirsitul mandatului Primul ministru si Ministrul sanatatii (Tariceanu, respectiv Nicolaescu) emit HG-ul de infiintare a Comisiei de Acreditare a Spitalelor.

• Raportul Comisiei Preziden?iale pentru analiza ?i elaborarea politicilor din domeniul sanatatii publice din Romania, dat publicitatii in anul 2008, subliniaza necesitatea inceperii procesului de acreditare a spitalelor;

• Comisia devine operativa in anul 2009 (ianuarie) si isi finalizeaza in aprox 6 luni standardele si metodologia de lucru. De atunci insa stau cu “arma la picior” neprimind dreptul de a intra in spitale si declansa procesul de acreditare al celor 435 de spitale!

Fiind in coordonarea primului ministru Boc institutia nu a putut decit “sa faca ciocul mic”, iar salariatii sa-si ia lunar salariul fara a presta tocmai activitatea pentru care sunt salariati. Bazac, a ezitat sa-si dea acordul, Videanu a invocat nepriceperea iar Cseke nu are curaj sa declanseze procesul de acreditare

• Dan Romulus Serban – presedintele Comisiei de Acreditare a spitalelor – incearca intr-o emisiune televizata sa “puna batista pe tambal” acuzind DOAR o intirziere de 2-3 luni in semnarea ordinului care permite inceperea de facto a activitatii institutiei pe care o conduce.

Ne aflam in fata unei adevarate CONSPIRATII IMPOTRIVA PACIENTILOR. Nu ne aflam in fata a 2 luni de ezitari, ci a 11 ani in care nimeni nu a vrut sa spuna adevarul referitor la pericolul reprezentat de spitalele noastre.

Iar intirzierea nu este necesara pentru a indeplini formalitati ci pentru a gasi solutii de a amina si eventual desfiinta aceasta activitate. Un paleativ s-a gasit: nu vom incepe acreditarea inainte de a “muta mortul” in casa administratiei locale – respectiv de a trece administrarea si patrimoniul spitalelor la primarii!

Sorin Paveliu este de profesie medic. A fost mebru in Comisia pentru Sanatate si Familie a Camerei Deputatilor in legislatura 2004 - 2008 din partea PNL, ulterior, independent, apoi inscris in PDL, perioada in care a avut mai multe initiative legislative in privinta Sanatatii (detalii aici). La finele anului 2008, a demisionat din PDL si s-a retras din politica. In 2007, a initiat o propunere legislativa privind infiintarea, organizarea si functionarea Consiliului pentru Protectia Drepturilor Pacientului. In prezent, este medic primar de medicina interna la Societatea Civila Medicala Dr. Paveliu si investigator in domeniul cercetarii. Este de asemenea conferentiar universitar dr. la Catedra de Farmacologie a Universitatii Titu Maiorescu din Bucuresti. Detalii CV