Incepand cu data deschiderii procedurii insolventei nu se mai pot adauga dobanzi, penalitati ori alte accesorii creantelor nascute inainte de data deschiderii procedurii.Legea insolventei recunoaste creditorilor garantati dreptul sa adauge dobanzi, penalitati ori alte accesorii la creantele nascute anterior datei deschiderii procedurii insolventei, cu conditia ca aceste creante sa fi fost securizate cu garantii reale (ipoteca, garantie reala mobiliara, gaj) conform art. 41 din Legea nr. 85/2006.

In cazul valorificarii bunurilor garantate in favoare creditorilor la o valoarea mai mare decat cea stabilita printr-un raport de evaluare, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanta sa (dobanzi, penalitati etc.) fusese inscrisa la masa credala cu titlu de creanta negarantata (chirografara).

Practic, daca bunul (garantia) se vinde la o valoare mai mare decat cea stabilita in raportul de evaluare a bunurilor debitoarei, creditorul garantat va putea sa isi calculeze si accesorii la debitului principal garantat fara a i se refuza accesul la diferenta pozitiva rezultata in urma vanzarii.

Inovatia cadrului legal consta in insusi dreptul acordat creditorului garantat de a culege pretul obtinut in urma vanzarii bunului lichidat pana la concurenta atat a creantei principale (garantate) cat si a accesoriilor acestui debit, chiar daca accesoriile fusesera inscrise in tabele cu titlu de creante negarantate.

Momentul in care se realizeaza clarificarea efectiva a posibilitatii de a se mai calcula accesorii il reprezinta data valorificarii bunului intrucat abia atunci se valideaza (sau nu) estimarea realizata prin evaluarea bunului.

Asadar, daca bunurile se vor valorifica la o valoare superioara, de aceasta situatie vor trebui sa profite numai creditorii garantati, iar nu averea debitorului.

Dreptul creditorilor garantati de a beneficia de sporul de valoare rezultat din evaluarea bunurilor si valorificarea efectiva poate fi exercitat daca planul de reorganizare prevede in randul masurilor de redresare vanzarea bunurilor garantate.

Daca nu se valorifica bunul apartinand debitoarei, cu care s-a garantat rambursarea unei sume de bani, trebuie sa i se asigure creditorului urmaritor un tratament echitabil. Practic, evaluarea are drept scop asigurarea creditorului garantat de acordarea unui tratament cel putin echivalent valorificarii bunului, astfel cum s-ar intampla in cazul falimentului, ori chiar un tratament mai bun decat in ipoteza falimentului.

Daca se inlocuieste bunul "garantia creditorului" in perioada de reorganizare, creditorului trebuie sa i se acorde un alt bun sau alte masuri echivalente in schimbul celui pentru care a intervenit modificarea ori stingerea garantiei sale. In acest sens, creditorul a carui garantie fie se stinge, fie se modifica va avea dreptul la constituirea unei alte garantii echivalente, ori la inlocuirea garantiei sale astfel incat sa se asigure o protectie corespunzatoare creantei sale garantate (art. 95 raportat la art. 39 din Legea insolventei).

Daca bunul nu se valorifica (si garantia se mentine), creditorul se va indestula din averea debitorului insa va beneficia de tratamentul creditorului garantat, in limita creantei de la data deschiderii procedurii insolventei.

La acest moment, Legea insolventei lasa loc unei neclaritatii: Ce se intampla daca planul de reorganizare nu se realizeaza cu succes ? Raspunsul este urmatorul: Creantele vor fi reduse conform posibilitatilor de rambursare prevazute in programul de plati (conform art. 102 din Legea insolventei).

Consecinta ce decurge din imprejurarea confirmarii planului de reorganizare este ca valoarea pasivului debitoarei devine egal cu valoarea sumelor indicate in planul de distribuire din planul de reorganizare care urmeaza a fi platite creditorilor.

In cazul in care planul de reorganizare esueaza, unul dintre efectele principale este ca toate sumele trecute in planul de distribuire se prefac in valorile pe care acestea le aveau la momentul anterior intocmirii planului de reorganizare.

Urmarea respingerii planului de reorganizare o consta faptul ca judecatorul este obligat sa dispuna trecerea la procedura falimentului.

De regula, un plan de reorganizare esuat face ca sansele de indestulare a creditorilor sa fie mai mici decat in cazul unui plan de reorganizare finalizat cu succes.

Din pacate, la acest moment, daca planul esueaza creantele raman reduse conform programului de plati si nu revin la forma de dinaintea aprobarii planului, situatie care trebuie corectata legislativ.