Noul Cod Civil cuprinde dispozitii speciale referitoare la o categorie contractuala cu un istoric relativ tumultuos in peisajul legislativ romanesc - vanzarea cu optiune de rascumparare. Astfel, art. 1758 defineste aceasta varietate de vanzare ca fiind vanzarea afectata de conditie rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara bunul sau dreptul transmis cumparatorului.
Chiar daca denumirea este noua, institutia la care aceasta se refera nu reprezinta o premiera in dreptul roman. Vechiul Cod Civil reglementa, inca din anul 1864, in limbajul caracteristic epocii, "facultatea de rescumparare", respectiv "pactu prin cari vendetorulu isi reserva dreptulu a lua inapoi lucrulu vendutu, restituindu pretulu". Din considerente economice si sociale pe care nu le detaliam cu aceasta ocazie, vanzarea cu pact de rascumparare nu a supravietuit vreme indelungata in secolul urmator, dispozitiile Codului Civil care o reglementau fiind abrogate in anul 1931 de Legea contra cametei iar operatiunea in sine fiind sanctionata cu nulitatea absoluta.
Mult timp dupa abrogarea Legii contra cametei, doctrina si jurisprudenta romaneasca au continuat sa trateze drept nule absolut contractele de vanzare cu pact de rascumparare. Abia in anul 2000 Curtea de Apel Bucuresti constata, prin decizia civila nr. 3136/R din 05.10.2000, faptul ca, urmare a unor abrogari succesive de acte normative, contractele de vanzare cu pact de rascumparare sunt valabile.
Desi motivarea instantei nu a fost scutita de critici din partea doctrinei, decizia Curtii a reactivat in practica o institutie juridica tratata cu maxima reticenta pana la acea data. Si astfel, de cele mai multe ori in cadrul unor tranzactii complexe de fuziuni si achizitii (M&A), s-a acceptat din ce in ce mai des redactarea si incheierea contactelor de Put Option guvernate de legea romana.
Asa cum mentionam mai sus, Noul Cod Civil a ales sa reglementeze expres o institutie care in practica incepuse sa fie din nou utilizata, precum si sa stabileasca conditiile in care aceasta poate fi considerata valabila.
Preferand modelul vechiului Cod Civil in detrimentul altor modele legislative, actuala reglementare califica vanzarea cu optiune de rascumparare drept o vanzare afectata de conditie rezolutorie. Cu alte cuvinte, se ofera vanzatorului, proprietar sub conditie suspensiva, dreptul de a denunta unilateral contractul initial incheiat cu cumparatorul, proprietar sub conditie rezolutorie, iar nu dreptul de a incheia un nou contract de vanzare prin care sa redobandeasca proprietatea asupra bunului vandut.
Optiunea de rascumparare poate fi exercitata intr-o perioada limitata de timp, respectiv 5 ani. In cazul in care termenul stabilit prin contract este mai mare, acesta va fi redus de drept la durata maxima instituita de lege. Neexercitarea optiunii de rascumparare in termenul agreat atrage neindeplinirea conditiei rezolutorii si respectiv consolidarea dreptului de proprietate al cumparatorului.
Conditia exercitarii optiunii de rascumparare de catre vanzator este restituirea de catre acesta a pretului primit si a cheltuielilor pentru incheierea contractului de vanzare, precum si realizarea formalitatilor de publicitate.
In practica, restituirea cheltuielilor pentru incheierea contractului de vanzare poate crea dificultati. Spre exemplu, in cazul unor tranzactii complexe, precedate de o analiza diligenta extinsa efectuata de cumparator cu privire la bunul ce urma sa fie achizitionat, cheltuielile angajate in vederea incheierii contractului pot fi substantiale. Pentru evitarea neclaritatilor cu privire la calificarea unor costuri drept cheltuieli legate de incheierea contractului de vanzare si pentru a preintampina dispute cu privire la cuantumul acestora, este recomandabil ca, in masura posibilului, partile sa pre-evalueze, prin insusi contractul de vanzare relevant, astfel de cheltuieli.
