Magistratii Tribunalului Brasov au respins in noaptea trecuta propunerea de arestare preventiva a lui Ioan Neculaie si au decis ca acesta sa fie cercetat sub control judiciar in dosarul in care este acuzat de o frauda de 5 miloane de euro. Tribunalul a decis instituirea masurii controlului judiciar pentru de 60 de zile, anunta Mediafax.

Ioan NeculaieFoto: AGERPRES

Nici avocatii apararii si nici Parchetul nu au contestat aceasta masura, avand in vedere ca procurorul de instanta nu a fost prezent in sala, la pronuntare, in jurul orei 4:00 in aceasta dimineata.

Omul de afaceri brasovean Ioan Neculaie a fost retinut joi seara de procurorii Parchetului Tribunalului Brasov, dupa ce a fost audiat timp de aproape zece ore in dosarul de evaziune fiscala si spalare de bani in care au avut loc perchezitii la clubul FC Brasov si la locuinta lui Neculaie.

Ioan Neculaie este patronul si finantatorul clubului FC Brasov din 1999. Clubul a intrat in insolventa din 4 martie 2015 si in prezent se judeca planul de reorganizare a societatii.

In noiembrie 2012, Neculaie a fost condamnat la un an si jumatate de inchisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpa, dupa ce un muncitor a murit pe platforma fabricii de camioane Roman, in martie 2008.

Accidentul de munca s-a petrecut in 6 martie 2008, cand Florin Ditoiu, angajat al societatii Prescon SA, in postul de mecanic, a murit dupa ce o parte a unui cos de fum care trebuia dezmembrat si dat la fier vechi s-a prabusit peste el. In timp ce cosul de fum era sectionat de un sudor, o bucata din structura s-a prabusit peste muncitor si l-a strivit. Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov au constatat, in urma verificarilor, ca societatea nu avea nicio autorizatie pentru dezafectarea cosului de fum respectiv si nici nu erau indeplinite masurile legale privind protectia si siguranta muncitorilor sai.

Si in aprilie 2011, Ioan Neculaie a fost condamnat la patru ani de inchisoare cu suspendare intr-un dosar de tulburare de posesie in forma participatiei improprii, intr-un caz legat de incalcarea proprietatii omului de afaceri Ioan Olaru pe un teren din Poiana Brasov.