La începutul anului 2013, un cunoscut de-ai mei din Buzău (implicit mai puţin conectat la realităţile economice din Bucureşti) a hotărât, împreună cu soţia, să construiască o casă pe terenul (în valoare de 40.000 lei) moştenit de la bunici. Pentru asta au stabilit că veniturile familiei de 4.000 lei (2.400 lei soţul şi 1.600 lei soţia) pot acoperi o rată lunară de 1.000 lei aferentă creditului de 60.000 lei necesar pentru achiziţia materialelor de construcţie.
În acelaşi an, cei doi au demarat construcţia, dar au fost nevoiţi să o oprească la nivelul fundaţiei. Bugetul familiei este afectat de rata la banca şi nu mai pot pleca în concediu cu fiul lor, pentru al cărui viitor, de altfel, construiau casa, iar căsnicia începe să scârţâie. Soţii se despart şi soţul îşi găseşte o nevastă mai tânără şi mai dornică de afirmare în plan social (pasionată de călătorii şi bărbaţi în uniformă).
În decembrie 2014, cunoscutul meu hotărăşte că fiul nerecunoscător, care decide să emigreze în loc să stea aproape de casă, nu merită eforturile sale de a-i construi o locuinţă. Mai ales că i-a luat partea mamei în procesul de divorţ. Între timp, şi-a dat seama că nu este foarte plăcut să îşi petreacă tot timpul liber pe şantierul casei, motiv pentru care şantierul este ignorat şi materialele de construcţie se deteriorează.
Prin urmare, în decembrie 2014, amicul meu hotărăşte vânzarea terenului şi a construcţiei în stadiul în care se află pentru un preţ de 75.000 lei. Din banii aceştia plăteşte 25.000 lei rate restante şi penalităţi aferente creditului. Rămâne cu 40.000 lei credit şi cu 50.000 lei cash.
În primul semestru al anului 2015, foloseşte cardul de credit pentru a pleca în Turcia împreună cu tânăra sa soţie şi pentru a-şi plăti un transplant de par. Astfel, îi cresc datoriile cu încă 8.000 lei. Având de demonstrat un statut pe măsură noii soţii, vinde vechea Dacie şi foloseşte banii pentru a plăti un avans la leasing pentru un nou model de maşină japoneză. În iunie 2015, îi propune angajatorului să lucreze part time (4 zile pe săptămână) cu diminuarea salariului proporţional la 1.900 lei.
În iulie anul acesta, şeful sau ierarhic împreună cu naşul de cununie scot eroul nostru la masă pentru a discuta situaţia în care se află. Şeful îi spune că salariul diminuat nu poate să îi acopere ratele la bancă pentru creditul nerambursat la care se adaugă şi ratele la leasing la noua maşină. Naşul îi spune că poate e bine să strângă bani pentru zile negre, poate se întoarce şi fiul înapoi în ţară.
I se explică faptul că, faţă de anul 2013, nu mai are terenul - vândut de curând -, are rate la bancă şi tocmai a încheiat un contract de leasing pentru un autoturism care se devalorizează în timp, dar generează cheltuieli în viitor; banii din cont abia îi acoperă creditele şi tocmai doreşte să muncească mai puţin pentru a avea mai mult timp liber; iar fosta soţie se simte prejudiciată de partajul în urma căruia a rămas cu nimic şi tocmai a înaintat o acţiune în instanţă în acest sens. Adică faţă de o avere netă ce consta într-un teren de 40.000 lei în 2013, acum are o avere netă de 2.000 lei (diferenţa între sumele cash şi valoarea din sold a creditului, respectiv a datoriei de pe cardul de credit). Din perspectiva intrărilor trezoreriei, acum are un venit redus (de la 2.400 lei la 1.900 lei) şi acesta este afectat de plata ratelor scadente la credit, precum şi de rata aferentă achiziţiei noului autoturism.
Eroul nostru le spune că banii cash pe care îi are în conturi (din stoparea investiţiilor în casa copilului) îi acoperă ratele în viitorul apropiat. Mai mult, blogul de călătorii pe care îl face cu soţia în deplasările cu maşina achiziţionată recent, în timpul liber nou câştigat îi vor genera în viitor bani suficienţi cât să scape de datorii şi să îi construiască şi fiului casa la întoarcerea acestuia în ţară.
Viitorul rămâne deschis opţiunilor amicului meu...
Fără legătură cu cele de mai sus, comunicatul ANAF cu privire la colectarea aferentă primelor şapte luni ale lui 2015 nu ţine cont de următoarele aspecte:
- 1) În decembrie 2014, pe seama banilor alocaţi în buget pentru investiţii şi necheltuiţi, dar şi sub presiunea procedurii de infrigement, ANAF a plătit 2,3 mld lei sume reprezentând TVA de rambursat (semnificativ mai mult decât într-o lună normală). În lipsa acestei situaţii extraordinare, excedentul acesta s-ar fi plătit treptat în anul 2015 şi prin urmare excedentul raportat la încasări din TVA în 2015 până acum ar fi fost mult mai mic (în primele şapte luni, suma rambursată de stat a fost mai mică cu aproximativ 1 mld lei raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut).
- 2) În primele şapte luni, datoriile statului privind TVA de rambursat contribuabililor a crescut cu aproape 1 mld lei faţă de sfârşitul anului 2014. Dacă sumele acestea ar fi fost plătite, avansul la încasările de TVA ar fi, de asemenea, diminuat cu 1 mld lei.
- 3) Cu privire la încasările din TVA aferente lunii iulie (1% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2014, în condiţiile diminuării TVA la 9% pentru unele produse alimentare), rezultatul nu este unul concludent pentru a vedea efectele reducerii în sensul reducerilor suplimentare de cote de TVA:
a. O mare parte a mediului privat depune deconturi trimestriale iar raportările ţin cont de o singură lună din şase cu o cotă redusă.
b. Observăm că „surplusul” raportat la perioada anterioară a scăzut de la 18,3% în iunie la 15,5% în iulie, adică 2,8% într-o singură lună. Dacă se păstrează această tendinţă, până la sfârşitul anului vom avea o creştere a veniturilor colectate din TVA de sub 5%. Aşadar mult sub potenţialul raportat la creşterea de consumului de anul acesta.
- 4) O creştere alarmantă a sumelor plătite de contribuabili în urma controalelor din ultimul an, dar care sunt contestate în instanţă cu şanse mari de a fi câştigate. Ar fi util să avem o informaţie publică în acest sens, întrucât este posibil ca o mare parte dintre procesele curente să genereze rambursarea (cu dobânzi) a sumelor raportate acum drept încasate. Dar oricum, aceste efecte vor fi suportate de guvernanţi începând cu anul 2016.
Prin urmare, spaţiul bugetar nu pare a fi atât de larg încât să acopere creşterile salariale recente, indexarea pensiilor, un nivel necesar al investiţiilor în infrastructură şi servicii publice şi în acelaşi timp să suporte nişte reduceri foarte îndrăzneţe de impozite. Alta ar fi discuţia în situaţia în care ar creşte eficienţa colectării...
