Copiii care se uita prea mult la televizor prezinta un risc mai mare de a dezvolta in timp boli cardiace, hipertensiune sau diabet, potrivit unui studiu australian publicat miercuri si citat de AFP.

Copiii studiati, cu varste cuprinse intre 6 si 7 ani, si care petrec prea mult timp in fata televizorului au vasele sanguine din spatele ochilor mai inguste, potrivit cercetarii efectuate de Universitatea din Sydney.

Acest aspect creste in timp riscurile de boli cardiace, hipertensiune si diabet.

"Parintii trebuie sa-i determine pe copii sa faca miscare si sa renunte la canapea", a recomandat dr Bamini Gopinath, care a condus studiul efectuat asupra a 1.500 de copii din 34 de scoli primare din Sydney.

In medie, subiectii studiului petrec 1,9 ore pe zi in fata televizorului si 36 de minute pentru activitati fizice.

Cei care dedica mai mult timp activitatilor fizice, o ora sau mai mult pe zi, au arterele sensibil mai largi decat cei care acorda mai putin de o ora pe zi acestor activitati.

"Am descoperit ca acei copii care au multe activitati fizice au un profil micro-vascular mai bun decat ceilalti", a explicat dr Gopinath.

Un timp prea mare acordat privitului la televizor reduce perioadele de activitate fizica si incurajeaza obiceiuri alimentare proaste si cresteri in greutate, a adaugat el.

Studiul este publica in aceasta saptamana in Journal of the American Heart Association.