Institutul Cantacuzino va produce pentru sezonul 2010-2011 peste un milion de doze de vaccin gripal, care contine trei tulpini, dintre care una este cea pandemica A/H1N1, epidemiologii incepand din 1 octombrie supravegherea imbolnavirilor in Romania, potrivit Mediafax. Pe 1 octombrie a inceput supravegherea cazurilor de gripa, specialistii spunand ca in aceasta iarna este posibil sa produca imbolnaviri doua tulpini gripale, care n-au mai circulat in Romania si la care populatia nu are imunitate.

Cele doua tulpini gripale sunt introduse, impreuna cu tulpina pandemica A/H1N1, in compozitia serului produs la Institutul Cantacuzino.

Vaccinul din acest sezon rece va oferi astfel protectie impotriva celor trei tulpini gripale, intre care si cea pandemica A/H1N1, formula acesteia fiind transmisa in luna mai de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii.

"La singura linie de productie de la Institutul Cantacuzino se lucreaza continuu. Din iunie, virusurile gripale au fost inoculate pe milioane de oua embrionate. Mai apoi s-a facut compozitia de ser, solutia fiind analizata si introdusa in fiole de 0,5 ml. Vor iesi in final peste un milion de doze de vaccin", a declarat directorul Institutului Cantacuzino, Gabriel Ionescu.

El a precizat ca nu au fost incheiate inca toate calculele privind cheltuielile pentru producerea vaccinurilor, dar estimeaza ca se vor ridica la zeci de miliarde lei vechi.

Cu noul vaccin produs la Institutul Cantacuzino vor fi imunizate gratuit persoanele la risc, respectiv bolnavii cronic, batranii si angajatii din institutiile de ocrotire sociala. Imunizarea va incepe la sfarsitul lunii octombrie, a adaugat medicul.

Specialistii au precizat ca cei care si-au facut vaccinul pandemic la inceputul anului 2010 au anticorpi si in prezent, insa este bine sa se imunizeze si cu noul vaccin sezonier, pentru ca nu au protectie impotriva celorlalte doua tulpini care au produs imbolnaviri in emisfera sudica.