Oamenii care lucreaza 10-11 ore pe zi sunt mai predispusi sa sufere de afectiuni ale inimii, putand ajunge pana la atac de cord, comparativ cu aceia care lucreaza doar 7 ore pe zi, arata un studiu desfasurat pe durata a 11 ani, pe un esantion de 6.000 de cetateni britanici, citat de Reuters. Cercetatorii sustin ca au stabilit o legatura clara intre stresul cauzat de numarul mare de ore de munca si sanatatea inimii.

In total, printre subiectii studiului s-au inregistrat 369 de cazuri de deces asociat cu afectiuni ale inimii, dar si mai multe cazuri de atacuri de cord neletale si angina pectorala, cercetatorii stabilind, totodata, ca riscul celor care muncesc 10-11 ore pe zi de a suferi de astfel de afectiuni este cu 60% mai mare decat al celor care lucreaza cu 3-4 ore mai putin.

In schimb, lucrul cu una-doua ore peste programul normal de 7 nu a fost asociat cu un risc crescut de boala.

Cercetatorii au mai stabilit ca incidenta mai mare a bolilor de inima in randul celor care muncesc peste program este independenta de alti factori de risc pentru sanatate, precum fumatul, supraponderabilitatea sau un colesterol crescut.

Ei atrag insa atentia ca stilul de viata al oamenilor care lucreaza mai mult risca sa se deterioreze de-a lungul timpului, din cauza unei diete inadecvate sau a cresterii consumului de alcool.