Numarul deceselor inregistrate in randul pacientilor din Romania infectati cu virusul gripal AH1N1 a ajuns la 92, in ultimele doua zile fiind confirmate 44 de cazuri noi de imbolnavire si alte sapte decese, potrivit ultimului bilant comunicat marti de Ministerul Sanatatii.

Astfel, de la aparitia pandemiei, in Romania au fost confirmate 6.218 de cazuri de gripa AH1N1.

Mii de persoane s-au vaccinat, sambata si duminica, impotriva gripei porcine, iar numarul celor care au solicitat sa se imunizeze a crescut spectaculos in ultima saptamana, dupa decesul actorului Toni Tecuceanu, care a murit in urma unor complicatii suferite in urma infectarii cu virusul AH1N1.

Astfel, numai in Bucuresti, au fost vaccinate in acest weekend peste 13.000 de persoane, la cele patru centre deschise in Capitala - Institutul "Matei Bals", Spitalul de Oftalmologie, Spitalul Colentina si Institutul Fundeni, informeaza Ministerul Sanatatii intr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, in Bucuresti sunt deschise, in continuare, 22 de centre de vaccinare, in special pentru persoanele care nu sunt inscrise pe listele medicilor de familie sau sunt neasigurate. Aceste centre se gasesc in cadrul:

  • Insttutului de Boli Infectioase "Matei Bals"
  • Institutului Clinic Fundeni
  • Institutului Cantacuzino (program 11-19h)
  • Institutului de Sanatate Publica (program 13-19h)
  • 18 cabinete – in spitalele din subordinea Primariei Capitalei.

Un alt punct de vaccinare gratuita a fost deschis luni in Pasajul Universitatii, acesta fiind mutat marti in Piata Unirii.