Doi pacienti infectati cu o mutatie a virusului gripei porcine, care a fost detectata recent si in Norvegia, au decedat vineri in Franta, anunta AFP.

"Aceasta mutatie poate creste capacitatea virusului de a afecta caile respiratorii si, in special, tesutul plamanului", afirma, intr-o declaratie de presa, Institutul pentru supravegherea sanatatii (InVS) din Hexagon.

"La unul dintre pacienti, aceasta mutatie a fost insotita de o alta mutatie, cunoscuta pentru faptul ca ofera rezistenta la oseltamivir", adauga sursa citata, referindu-se la principalul medicament folosit pentru tratarea gripei, sub marca Tamiflu.

InVS sustine insa ca "eficacitatea vaccinelor folosite in prezent nu este pusa sub semnul intrebarii".

Numarul victimelor in urma infectiei cu virusul H1N1 a ajuns in Franta la 76.

Tot vineri, Organizatia Mondiala a Sanatatii a anuntat ca numarul deceselor in urma acestei infectii a depasit cifra de 1.000 in cursul unei saptamani. La nivel mondial, au murit pana in prezent 7.826 de oameni care au contractat virusul H1N1.

OMS analizeaza in prezent o serie de rapoarte referitoare la mutatiile suferite de acest virus, dupa ce sase state au inregistrat infectii cu noi forme ale virusului.