Un nou caz de contaminare cu virusul gripal A/H1N1 a fost confirmat miercuri de Institutul Cantacuzino din Bucuresti, a anuntat Ministerul Sanatatii, intr-un comunicat. Este vorba despre o persoana sosita luni, 8 iunie, de la Toronto, care s-a prezentat marti la Institutul National de Boli Infectioase Matei Bals cu simptome specifice.

In prezent, persoana este internata la Matei Bals, sub tratament cu medicamente antivirale.

Marti, de la Institut au fost externati toti pacientii diagnosticati si tratati de noua gripa.

Institutul National Cantacuzino are capacitatea de a infiola o cantitate de 5 milioane de doze de vaccin gripal, in decursul a trei luni de zile dupa izolarea tulpinii virusului, adauga comunicatul Ministerului Sanatatii.