​Când ajung la chirurg, pacienții întreabă cel mai des ''de unde apare cancerul colorectal?''. Deși nu există o cauză clară, sunt multi factori favorizanți care depind de voința noastră prin care îl putem preveni. Marian Radu-Corneliu, medic primar chirurgie generală, explică într-un interviu pentru Hotnews.ro care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm și ce opțiuni de tratament are pacientul după diagnostic? Marian Radu-Corneliu este medic primar chirurgie generala, la spitalul Life Memorial Hospital MedLife, Bucuresti.

Dr. Marian Radu CorneliuFoto: Hotnews

Dr. Marian Radu-Corneliu: Aș putea incepe cu o afirmație simpla: în anul 2018, cancerul colorectal poate fi învins.

De unde apare cancerul colorectal?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Nu există un factor clar care să determine apariția cancerului colorectal. Există foarte mulți factori favorizanți. Există factori favorizanți pe care îi putem influența noi, există factori favorizanți care nu depind de voința noastră. Din cei care nu depind de voința noastră aș putea aminti istoricul familial de cancere digestive, de cancere colorectale, istoric personal de cancere colorectale. Există niște boli cu transmitere genetică care reprezintă factori de risc pentru cancerul colorectal, cum ar fi sindromul Lynch sau polipoza familială. Există istoric de radioterapie în antecedente pentru alte tipuri de cancer.

Factorii pe care însă noi îi putem controla sunt cei mai importanți pentru că depind de noi. Ei sunt legați în primul rând de alimentație. Alimentația care trebuie să fie bogată în fibre, care trebuie să fie săracă în grăsimi și mai săracă în carne roșie, mai ales carne roșie înalt procesata. Este vorba de prăjeli, este vorba de afumături, de carne foarte sărată.

Alți factori pe care îi putem influența direct sunt legați de obezitate, de efortul, de mișcarea fizică pe care o putem face în fiecare zi. Sunt legați de controlul diabetului. Persoanele care au diabet se consideră că sunt predispuse spre a face un cancer colorectal. Am putea deasemenea aminti fumatul. Fumatul este un factor de risc pentru apariția acestui tip de cancer, iar consumul excesiv de alcool este considerat semnificativ statistic, ca fiind responsabil de o parte din cazurile de cancer colorectal.

Tipurile de tratament și chirurgia cancerului de colon. Ce opțiuni are pacientul după diagnostic?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Ce se întâmplă? Cancerul colorectal are e secvență de tratament standard, atât în România, cât și în toate țările civilizate. Este un tratament complex, care întotdeauna începe sau aproape întotdeauna începe cu chirurgia, cu excepția cancerului de rect, în care inițierea tratamentului o face radioterapia și cu o mică secvență de chimioterapie de pregătire. Operațiile care se fac sunt operații standard, constau în anumite tipuri de colectomii: hemicolectomia dreaptă, hemicolectomia stângă, colectomii intermediare.

Sunt operații care în toată lumea se fac la fel. Implică niște principii foarte stricte de chirurgie oncologică, care includ abordul vascular inițial, întotdeauna se întrerup vasele de sânge la origine înainte de a începe orice procedură în interiorul abdomenului, pentru a preveni plecarea celulelor din tumora mamă către alte locuri din organism. Operațiile toate presupun o limfadenectomie completă, adică extirparea tuturor ganglionilor care sunt legați de formațiunea tumorala.

Operație deschisă sau pe cale laparoscopică?

Dr. Marian Radu-Corneliu: O dată sunt operațiile deschise care se fac cu ajutorul chirurgiei clasice, cu abdomen deschis și există operații laparoscopice. În ultimii mai mult de 10 ani, mare parte din operațiile de cancer de colon le putem face pe cale laparoscopica. Rezultatele pe termen lung sunt aceleași. Nu există o diferență semnificativa statistic între operațiile pe care le facem pe cale deschisă și operațiile laparoscopice. Laparoscopia, în schimb, scade foarte mult timpul de recuperare, este mult mai mică suferința pacientului în spital, este mult mai rapidă reintegrarea într-o viață normală. Calitatea vieții după operațiile de cancer de colon este bună pentru că ce ne dorim de la pacienții noștri? O dată să încercăm, pe cât posibil, sa îi vindecăm de cancer, în al doilea rând să aibă o viață de calitate, după ce se termină tratamentul.

Tipul de tratament chirurgical este personalizat pentru fiecare pacient în parte. În cazul în care depistăm cancere colorectale în stadii precoce, operația laparoscopică este posibilă. În cazul în care tumorile ajung la dimensiuni foarte mari, atunci laparoscopia își pierde din valoare, datorită unor motive tehnice. Nu putem manipula în interiorul abdomenului cu instrumentele de laparoscopie segmentele digestive pe care vrem să le scoatem. Ce este important de știut este că indicația chirurgicală este personalizată pentru fiecare pacient în parte. Sunt operații standard, dar tipul de indicație este tipic pentru fiecare pacient.

Unde ne operăm?

Dr. Marian Radu-Corneliu: Chirurgia oncologică care se adresează cancerelor este bine să fie făcută în centre în care se operează des acest tip de patologie. De ce? Pentru că chirurgul și personalul sunt pregătiți și personalul de îngrijire este familiarizat cu acest tip de patologie. Necesită o îngrijire specială, o dietă specială după operație. Rezultatele pe termen lung sunt legate de actul chirurgical propriu zis care trebuie să aibă o acuratețe maximă, trebuie existe o cât mai mică pierdere de sânge. Cu cât un act chirurgical este făcut cu acuratețe, cu atât evoluția post operatorie este mai bună. Calitatea îngrijirilor post operatorii face diferența dintre o evoluție post operatorie grea și o evoluție post operatorie ușoară. Acele măsuri de nursing, terapia durerii, toate contribuie pozitiv la o recuperare cât mai rapidă a pacienților noștri.