Acel "dupa" aflarea unui anumit diagnostic. Intr-un articol din "Dilema veche", Stela Giurgeanu gaseste aceasta formula magica "Viata de dupa". Reuniti la Bucuresti, medici renumiti schimba informatii, pentru a da viata cu si mai multa stiinta, dupa.

Congresul National de Transplant MedularFoto: Societatea Națională de Transplant Medular

Majoritatea dintre noi avem parte, în viață, de acel moment de răscruce care ne hotărăște drumul mai departe. Pentru cei „norocoși", acel moment nu are „decât" un impact psihologic. Pentru ceilalți însă, el coincide atât cu o nevoie vitală de a te reconstrui lăuntric, cât și cu o problemă de sănătate. - scrie Stela Giurgeanu, într-un dialog cu Mihaela Sofrone, dialogcare respiră emoție și încredere (Dilema veche).

Miraculoasele celule stem

Un centru în care s-a pus multă știință, dar și suflet. Era inaugurat în 2011.Centrul de Transplant Medular, Institutul Clinic Fundeni: "

Au trecut șapte ani de atunci. Dr. Alina Tănase și echipa domniei sale au realizat, de atunci, mai multe începuturi pentru paciențiiconfruntați cu acel moment de răscruce. Acel "după" când ți se taie picioarele și te agăți de orice șansă.

Medicina a evoluat major, iar informarea, punerea la curent cu ceea ce se întâmplă în specialitatea respectivă și, extrem de important, comunicarea cu colegii de specialitate și din specialități conexe și din eșalonul de asistență medicală - toate acestea schimbă soarta multor pacienți "după".

Acesta este rolul congreselor medicale, iar dr. Alina Tănase și-a asumat, prin fondarea Societății Române de Transplant Medular, și acest rol. Congresul Național de Transplant Medular, la a II-a ediție, se desfășoară în perioada 14-16 martie, la București. Cu invitați de la centre oncologice de renume din lume, cu medici de înaltă calificare din România, de specialitate și specialități conexe, cu personal din zona asistenței medicale (o noutate a acestei ediții).

"Este important ca toţi factorii implicati în transplantul medular să înţeleagă importanţa colaborării pentru reuşită, iar aici mă refer la reuşita medicală care trebuie să însemne salvarea de vieţi. Hematologii, oncologii, onco-pediatri împreună cu cei care fac transplant medular trebuie să continue eforturile pentru ca pacientul român să beneficieze de cea mai rapidă, standarizată şi profesionistă abordare şi îngrijire în transplantul medular”. - conf. univ. dr. Alina Tănase.

Congresul Naţional al Societăţii Române de Transplant Medular reuneşte zilele acestea (15-16 martie 2018), la Bucureşti, unii dintre cei mai recunoscuţi specialişti la nivel international, dar şi peste 30 de specialişti români în transplantul medular.

La congres s-au înscris peste 250 de specialişti din domeniile hematologie, oncologie medicală, oncologie pediatrică, anestezie și terapie intensivă, genetică medicală, medicină de urgență, medicină de laborator, farmacologie clinică.

Ca noutate, în această ediţie, pe lângă sesiunile dedicate medicilor, s-a organizat, în premieră, o sesiune destinată asistenţilor medicali, având în vedere că aceştia întregesc echipa care se ocupă de transplantul medular.

Listă vorbitori internaţionali:

• Prof. dr. Ştefan Ciurea – cercetător şi medic la Departamentul de Transplant de Celule Stem şi Terapie Celulară, Divizia de Medicină pentru Cancer, Universitatea din Texas, SUA

• Prof. dr. Gabriel Ghiaur – medic şi cercetător la Centrul de Cercetare a Cancerului din Spitalul Johns Hopkins, SUA

• Invitat special Prof. dr. Ernst Holler – coordonator al departamentului şi programului de transplant alogenic de celule stem din cadrul Spitalului Universitar din Regensburg, Germania şi redactor şef al revistei Leukemia

• Prof. dr. Peter Robert Gale – cercetător, profesor invitat în cadrul Centrului de Cercetare în Hematologie, Departamentul de Medicină Experimentală, Londra, UK

• Prof. dr. Nicolaus Kröger – Director medical al Departamentului de Transplant de Celule Stem din cadrul Universităţii Hamburg-Eppendorf, Germania,

• Prof. dr. Donald Small – Director al Diviziei de Oncologie Pediatrică la Spitalul Universitar Johns Hopkins, SUA

• Prof. dr. Leo Luznik – Departamentul de Oncologie şi Hematologie al Spitalului Universitar Johns Hopkins, SUA

• Prof. dr. Gergely Kriván – Şef al departamentului de Hematologie Pediatrică şi transplant de celule stem la Institutul Naţional de Hematologie şi Boli Infecţioase din Budapesta, Ungaria

• Prof. dr. Didier Blaise – Universitatea Aix-Marseille, Marsilia, Franţa

• Prof. dr. Luca Castagna – Departamentul de Oncologie şi Hematologie al Institutului Clinic Humanitas din Milano, Italia

• Prof. dr. Anna Sureda – Directorul Clinicii de Hematologie în cadrul Institutului de Oncologie din L’Hospitalet de Llobregat, Spania

• Erik Aerts – Directorul asistenţilor medicali specializaţi în hematologie în cadrul Spitalului Clinic de Hematologie de la Universitatea din Zurich, Elveţia

"România face paşi în transplantul medular, dar trebuie să continuăm, să dezvoltăm astfel încât şansele pacienţilor care au nevoie de transplant medular să crească.", a mai spus conf. dr. Alina Daniela Tănase, Preşedintele Societăţii Române de Transplant Medular.