Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani asupra faptului ca Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat ca problema raspandirii internationale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc si o Urgenta de Sanatate Publica de Importanta Internationala.

Potrivit unui comunicat difuzat joi si citat de Agerpres, OMS a emis o recomandare de vaccinare (cel putin pentru urmatoarele 12 luni) cu o doza de vaccin polio inactiv a tuturor persoanelor care calatoresc pe termen scurt sau lung in Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatoriala, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria si Ucraina.

MAE le recomanda cetatenilor romani sa se informeze asupra atentionarilor emise de institutiile medicale autorizate din aceste state.

"Vaccinarea se va face cu patru saptamani inaintea calatoriei sau pentru cazuri de urgenta chiar inaintea plecarii. Vaccinarea va fi consemnata pe un format tip al OMS "Certificat de vaccinare sau profilaxie" (carnetul galben), specificat in Anexa nr. 6 a Regulamentului Sanitar International 2005, care poate fi accesat la adresa dedicata de internet http://www.who.int/ihr/ports_airports/icvp/en, iar acest carnet va insoti documentele de calatorie", se arata in comunicatul MAE.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia "Calatoreste in siguranta" (disponibila gratuit in "App Store" si "Google Play"), care ofera informatii, recomandari de calatorie si posibilitatea de a fi alertati, in cazul in care apar situatii speciale, precum si serviciul de alerta prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS iti poate salva viata!".