Nu se știe prea bine de ce, deși teorii sunt destule. Asta în condițiile în care nu există strategii studiate pentru lăsatul de tutun, dedicate acestor oameni, al căror acces la serviciile medicale generale e de asemenea îngreunat, și care astfel își văd viața considerabil scurtată. Nu există psihiatru care să nu se fi lovit frontal de problema dependenței de tutun în rândul pacienților săi. Provocarea este atât de mare încât ne-am aștepta să vedem mai des alianțe și colaborări între psihiatri și pneumologi (medicii bolilor respiratorii) împotriva inamicului comun.
Chiar și în contemporaneitatea rațională, există o dilemă în gândirea colectivă cu privire la originile tulburărilor psihice de orice fel: sunt ele suferințe ale trupului sau ale sufletului? Au cauze biologice sau sociale? Atunci când avem de-a face cu substanțe psiholeptice de care se abuzează – adică de droguri – dilema se șterge, și continuitatea dintre biologic și social pare evidentă. O singură substanță chimică, cu structură cunoscută, cum e nicotina din tutun, care provoacă reacții chimice la nivelul organismului, modificând senzațiile și comportamentul, are în ultimă instanță un impact social major, influențând modul în care o întreagă cultură evoluează.
Aceste reacții în cascadă nu sunt unidirecționale. Există întotdeauna o replică a nivelului social, o buclă de feed-back. Așa cum consumul de tutun influențează socialul, și socialul influențează consumul de tutun. Și această ultimă influență este revelatorie pentru atributele unei societăți.
Am aflat de la un expert în patologia tutunului la noi, Dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Național Stop Fumat (sper că nu se va supăra dacă o citez), că, în România, prevalența consumului tutun este neobișnuit de mare în rândul persoanelor cu studii superioare, ceea ce contrastează cu țări europene cu o tradiție democratică mai îndelungată. Lucru ciudat, pentru că fumatul este mai mereu un gest antisocial. Și asta în mult mai mare măsură la noi, unde fumatul e permis, sau tolerat (chiar și împotriva legii) mai peste tot, chiar dacă asta înseamnă expunerea forțată a nefumătorilor la fumul de țigară. Un exemplu personal: am fost recent la lansarea unei reviste literare, într-unul dintre locurile cele mai „prizate” de tinerii intelectuali români cu pretenții: Clubul Țăranului Român. Înăuntru, puteai să tai fumul cu cuțitul. Deși curtea muzeului era la 5 m distanță. Deși erau și câțiva copii de față. O asemenea lipsă de empatie ține de sociopatie.
Aș comite eroarea fundamentală de atribuire dacă aș trage concluzia că fumătorii intelectuali din CȚR sunt structural niște sociopați. Ar fi absurd. Din contră, pe unii dintre ei îi cunosc și pot spune că sunt oameni sensibili, emaptici, cu simț civic. De asemenea, în sală nu erau prezente persoane cu schizofrenie, pentru care amânarea următoarei țigarete este un chin de neîndurat. Așadar, deși nu aveam niciun sociopat prezent, mediul în sine era unul în care gesturile sociopate puteau avea loc. Acesta este paradoxul aparent al influenței socialului asupra individualului.
În idealul de civilizație occidental postbelic, nu poți să te numești intelectual dacă nu ai simț civic. El este condiția necesară și suficientă a statutului de intelectual. În România însă, lucrurile nu sunt așa. La noi, clasa intelectuală pare să sufere de sociopatie probabil mai mult decât clasa celor cu studii medii și inferioare, deși ea ar trebui să fie „locomotiva” civilizației. De acest lucru, noi, intelectualii, părem să fim inconștienți. Dimpotrivă, din „fișa postului” intelectualului român pare să facă parte calitatea de victimă (victimă a comunismului, victimă a capitalismului sălbatic, a manelismului, a mitocăniei, a accidentului de a ne fi născut în România). Când de fapt, suntem în mai mare măsură agresori. Paradoxul descris mai sus nu înseamnă că socialul nu se poate reduce la individual, nu ne absolvă de responsabilitatea actelor noastre și de datoria respectului minim față de semeni. Patologia fumatului în România este socială, dar responsabilitatea se distribuie individual.
Citeste mai mult si comenteaza pe MedLive.ro
