Pentru mulți este greu să economisească și trăiesc de la salariu la salariu. Aici nu ne referim la persoanele care câștigă salariul minim, ci la cele care au câștiguri ceva mai mari. Dorința de a fi în pas cu moda, cu cei din jur, pune presiune pe bugetele lor. Schimbarea stilului de viață trebuie să se facă ușor, în pași mici, altfel „cu o dietă schimbată brusc” apar frustrări și totul se transformă în eșec.

EconomiiFoto: Hugo Felix / Panthermedia / Profimedia

În urmă cu circa 7 ani, Alin și Cristi lucrau în aceeași companie. Aveau același salariu, dar stilul de viață era diferit. În timp ce Alin consuma aproape tot salariul până la final de lună, mergând pe ideea auzită prin filmele americane YOLO (You Only Live Once – trăiești o singură dată), Cristi era și este econom: gândește pe termen mai lung.

La vremea respectivă Alin, o dată pe an, își scotea mândru din buzunar noul telefon pentru a-i arăta lui Cristi ce “bijuterie” și-a luat. Făcea asta doar pentru a se lăuda în fața lui Cristi, precum și altor prieteni și colegi de-ai săi. Încearcă să-și arate succesul prin obiecte.

În rest, Alin își consuma salariul pe mese în oraș și ieșiri prin cluburi.

Pe de altă parte, Cristi ieșea ceva mai rar în oraș, își cumpăra un telefon (nu foarte scump), odată la 3 ani. În rest, economisea. La început ținea banii într-un cont curent, pe unii îi schimba în euro, ulterior a început și în dolari. După ce s-au strâns ceva mai mulți, i-a pus într-un depozit la bancă.

Auzise ulterior că o altă modalitate de a economisi este prin fonduri de investiții. Așa că o sumă mică, de 50-100 lei îi transfera lunar către unul. Practic, el cumpăra unități de fond (cu expunere pe acțiuni).

Cristi mereu a mers pe ideea ca la 30 de ani trebuie să aibă în cont echivalentul salariului pe cel puțin un an, deoarece nu știe ce se poate întâmpla: se poate îmbolnăvi, poate să-și piardă locul de muncă etc. Ei bine, el a strâns mai mult.

Nu a renunțat la concedii, dacă la asta vă gândiți: a mers în vacanțe oriunde și-a dorit. Consideră că experiențele contează mai mult decât obiectele.

Când a venit pandemia, firma la care lucrau a trecut prin probleme financiare, fapt pentru care ambii au rămas fără loc de muncă (nu au avut parte de șomaj tehnic, așa cum au oferit altele).

Câteva luni până și-au găsit un loc de muncă la o altă firmă, cei doi au avut vieți diferite. Alin, pentru că nu avea economii, s-a dus înapoi să locuiască cu părinții. În schimb, Cristi a privit asta ca pe o oportunitate. Având economii acumulate, a simțit că este într-un mic concediu. A redescoperit plăcerea de a citi, a folosit mai rar rețelele de socializare și a făcut un curs de reconversie profesională în zona IT, domeniu în care și-a găsit de muncă imediat.

Alin și-a găsit de muncă după aproximativ 8 luni, dar pe un loc de muncă ceva mai prost plătit, la o companie din același sector.

*Cele două personaje nu sunt reale, dar au la bază întâmplări reale

Nu trebuie să ai o atitudine minimalistă pentru a economisi

Când este vorba despre economisire, mulți se gândesc că trebuie să-și taie toate plăcerile și să pună cât mai mulți bani deoparte. Nu funcționează așa. Nici Cristi nu a făcut așa.

Aceeași atitudine o vedem și când vine vorba despre a ține un regim strict alimentar. Atunci când faci o schimbare bruscă nu este confortabil.

Așadar, trebuie început cu pași mici. Îți poți propune să nu mai cheltuiești bani pe noua geacă sau noii adidași apăruți, mai ales că cei pe care-i ai încă sunt buni.

Literatura de specialitate spune că trebuie să-ți stăpânești impulsurile. Să lași o zi și să vezi dacă-ți mai dorești la fel de mult să cumperi produsul, eventual să faci o listă pro și contra. Așa îți vei da seama dacă ai nevoie sau nu.

Adică trebuie să vezi dacă te ajută așa de mult un produs. De exemplu poate vrei un nou telefon. Te va ajuta mai mult în activitatea ta, în sensul de a lucra mai bine și a produce mai mult? Dacă da, atunci este o investiție. Dacă o faci doar pentru a te lăuda este un cost.

Cumperi multe dulciuri? Poate este momentul să reduci puțin cantitatea. Nu mai cumperi 2 tablete de ciocolată, ci una. Este sănătos atât pentru economisire, cât și pentru sănătate.

Făcând mici schimbări în obiceiurile de consum, pe termen ceva mai lung poți ajunge să economisești mai mult și nu vei acumula frustrări, mai ales dacă ai o dependență de cumpărături sau ești ușor influențat de alte persoane care „se pozează fericite” pe rețelele de socializare.

Ce faci când banii încep să se acumuleze

După ce încep să se acumuleze bani, următoarea grijă va fi: ce să fac cu ei? Pe unele grupuri de educație financiară se pune frecvent întrebarea asta.

Dacă nu te pricepi la piețe financiare, adică la cum funcționează bursa, și nici nu vrei să înveți despre asta, cea mai bună soluție este să-i ții măcar într-un depozit, chiar dacă în România ele sunt de obicei real negative.

De bine, de rău, mai câștigi ceva în fața inflației, decât să se deprecieze. Ideal este ca o parte din bani să-i ai și în alte monede. Îți vor folosi în vacanțe, dacă îți permite banca să plătești direct în monedă străină fără comisioane.

Mai există și titluri de stat, care sunt ceva mai sigure decât acțiunile pe piața de capital. E un risc, dar ceva mai mic.

Totul trebuie să plece de la întrebarea: ce-mi doresc în 5-10-20-30 de ani?

Ți-e teamă că te va prinde o criză pe picior greșit?

Crize vor mai veni, deci este bine să ai câteva economii, măcar echivalentul salariului pe un an. Dacă termenul este lung, poate ar fi bine să te gândești la o sumă mică într-un fond de investiții, dar trebuie să înțelegi cum funcționează. Paleta este mare în funcție de nivelul de risc pe care ți-l asumi.

Dacă nu înțelegi ce înseamnă un astfel de fond, în caz de panică vei avea de suferit din cauză că te vei grăbi să faci răscumpărarea unităților de fond și vei marca pierdere. Să nu uităm că au fost situații asemănătoare în 2022 când fondurile de obligațiuni au înregistrat scăderi, iar mulți au scos banii realizând pierderi.

Atunci când se adună sume importante poți să te gândești să-i folosești pentru un avans la o casă. Deci se poate deschide o oportunitate. Este vorba și de confort, până la urmă. A trăi de la salariu la salariu este un stres.

Secțiunea Dicționar Financiar este susținută de Alpha Bank