Corespondenta din Italia

VIDEO Cei patru copii care au ars imbratisati la Roma si certurile birocratilor italieni

de Miruna Cajvaneanu     HotNews.ro
Marţi, 8 februarie 2011, 1:41 Actualitate | Diasporă


Flori la locul tragediei
Foto: Hotnews
7 februarie 2011, ora 15,30, Institutul de Medicina Legala, piata Verano, Roma. Zeci de ziaristi asteapta sosirea presedintelui Giorgio Napolitano, care a anuntat ca se va intalni cu parintii celor patru copii arsi de vii duminica, intr-o baraca neautorizata de la periferia capitalei.

Moartea celor patru copiii romani a tinut luni prima pagina a principalelor cotidiane si a fost prima stire la telejurnalele de pranz, alaturi de scandalul “Rubygate”, in care este implicat premierul Silvio Berlusconi. Cu cateva minute inainte, primarul Gianni Alemanno a sosit la morga, urmat, la scurt timp, de parintii copiilor, adusi intr-un microbuz negru si tinuti departe de jurnalisti si telecamere.

“Moartea tiganeilor”

“Cine e de vina de moartea copiilor romi?” Primarul, parintii victimelor, asociatiile cetatenilor de la periferia Romei? Polemicile continua chiar si printre jurnalistii adunati in fata Institutului de Medicina Legala. “Alemanno a castigat alegerile pe chestiunea romilor, dar e evident ca nu a rezolvat-o, multi au uitat de episodul cu Giovanna Reggiani, ucisa tot langa o tabara de nomazi”- spune o colega jurnalista.

“De vina sunt si parintii”, adauga un operator. “O zi plina de evenimente- mai intai scandalul de la Arcore cu Berlusconi, apoi incendiul. Oricum, Napolitano a vrut sa dea un semnal important, de aceea a venit”- comenteaza altul. “Ce se intampla, de ce atata lume? il intreaba un batran, pe un operator tv - “moartea tiganeilor”- ii raspunde operatorul.

Doliu la Roma

La 15.45, presedintele Napolitano soseste la Verano, intr-o masina neagra, dar nu cea oficiala, folosita pentru ocazii festive. Se intalneste cu parintii copiilor in incinta Institutului, departe de telecamere. Dupa douazeci de minute, seful statului italian iese de la Institut. Nu se opreste sa vorbeasca cu presa.  “O intalnire afectuoasa, dureroasa. O asemenea tragedie nu trebuie sa se mai intample intr-o tara civilizata”, a anuntat mai tarziu presedintele.

La cateva minute dupa Giorgio Napolitano, primarul Gianni Alemanno se indreapta catre jurnalisti, cu un teanc de foi in mana, pe care le consulta grabit: “Primaria a decretat doliu la Roma, miercuri. Si vom acoperi toate cheltuielile de inmormantare.”

Cartierul Acquasanta, 24 ore dupa incendiu

Ne intoarcem la locul incendiului. Ora 17.00 periferia sud-est a Romei. Ca in fiecare zi, traficul pe via Appia Nuova incepe sa se inteteasca. Italienii se intorc acasa, de la munca. In autobuzul 663, care face legatura intre statia de metrou Colli Albani si cartierul rezidential de la Acquasanta, sunt putini calatori: cativa elevi cu ghiozdanul in spatele si casti in urechi, trei pensionari care vin de la cumparaturi, cu sacosele pline. Majoritatea locuitorilor din cartierul Acquasanta (“Apa sfintita”) circula cu masinile, nu cu autobuzul. E un cartier “sic” al Romei: langa Appia Nuova, se gaseste unul din cele mai selecte terenuri de golf din capitala. Putin mai incolo, se intinde Parcul Natural Appia Antica.

Drept punct de reper, am un parc cu masini de lux, zeci de metri patrati de masini noi. Exact in fata intrarii in parcul de masini, politia a intins benzi de plastic, care izoleaza intrarea pe o alee intunecata. “Zona sub interdictie, trecerea interzisa”. Acum 24 de ore, aici a izbucnit incendiul care a pus capat vietii a patru copii romani de origine rroma: Raul, de patru ani, Fernando, de 5, Sebastian de 11 si Patrizia, de 8 ani.

“Au murit imbratisati”

Patru politisti supravegheaza aleea si blocheaza jurnalistii, care se pregatesc sa transmita in direct de la locul “rugului de la Acquasanta”, cum a fost numit deja in presa. “Noi am venit aici la ora 13, nu stim nimic. Trebuie doar sa tinem zona sub supraveghere ”- ne spun politistii. Specialistii de la sectia criminalistica au terminat, abia acum doua ore sa examineze locul incendiului. Dincolo de masinile politiei, se vad inca resturile baracii de la Acquasanta: un carucior, pungi de plastic si cutii de medicamente, rufe intinse pe o sarma, la uscat. Atat a mai ramas din locuinta improvizata a familiei Erdei.

Corpurile celor patru copii au fost duse, in cursul serii de duminica, la Institutul de medicina legala din capitala. Au fost gasiti imbratisati, sub resturile si cenusa baracii de carton improvizate in care traiau, au spus pompierii care au intervenit sa stinga incendiul.

Azi dimineata, parintii celor trei copii mai mari, Elena Moldovan si Mircea Erdei, au fost condusi la politie, pentru declaratii. Mama copiilor nu a vrut sa se desprinda de locul unde au murit copiii. “Vreau sa mor aici, langa ei, acum” a spus celor care incercau sa o indeparteze.

Nici Elena, nici Mircea nu erau in baraca duminica seara, la 20.30. Au spus politistilor ca s-au dus sa cumpere de mancare de la un fast-food din apropiere. Au lasat copiii in grija surorii mai mari, Bianca, de 18 ani. Nu se stie apoi ce s-a intamplat. Bianca sustine ca s-a indepartat si ea, sa aduca apa, lasandu-i pe cei mici singuri in baraca. Dupa cateva minute, s-a intors si a vazut baraca cuprinsa de flacari. Nu mai era nimic de facut. Langa baraca familiei Erdei, mai locuiau la Acquasanta alte trei - patru familii de rromi, vreo 20 de persoane in total. Nimeni nu a auzit nimic, nimeni nu a incercat sa stinga incendiul. Cand au venit pompierii, la cateva minute dupa ce a fost data alarma, era prea tarziu.

Azi, la tabara de la Acquasanta nu mai locuieste nimeni. Toti locuitorii baracilor improvizate au fost evacuati in graba, de catre autoritati. Au fost dusi intr-o tabara autorizata, dupa ce au fost identificati si interogati de politisti.

In centrul polemicii, “planul lui Alemanno”

Duminica seara, vestea a ajuns rapid pe masa agentiilor de presa. Primarul Gianni Alemanno s-a deplasat la locul tragediei, la fel si presedinta sectorului IX al capitalei. Au inceput acuzatiile reciproce, in fata camerelor de luat vederi. “Am atras atentia primarului Alemanno asupra situatiei de la Acquasanta, de mai multe ori”- a spus primarita sectorului IX. “Am nevoie de puteri mai mari pentru a duce pana la capat evacuarile romilor din taberele abuzive, asa numitul Piano Nomadi (“planul nomazi”)- sustine primarul. “Evacuarile nu sunt legale”- trage un semnal de alarma Amnesty International. Iar Alemanno raspunde: “Mai avem nevoie de 30 de milioane de euro, ca sa construim alte tabere”.

Luni, la 17.30, langa tabara de pe Appia Nuova totul pare neschimbat. Clientii intra si ies din parcul de masini de lux; cativa locuitori ai cartierului fac jogging langa aleea blocata de politie. Pe grilajul de metal dinspre tabara care nu mai exista cineva a pus doua flori.

VIDEO Locul tragediei, la o zi dupa incendiu



VIDEO Ziaristi italieni la Verano





Citeste mai multe despre   
















2582 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    ... (Marţi, 8 februarie 2011, 2:04)

    tudor [anonim]

    Cum adica origine rroma? Ori sunt tigani ori rromani?
    Cred ca e mare compasiune pe capul italienilor...sa stea fara grija in 4 ani or sa aiba cel putin 4 replace by default...


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version