Medicul Dr. Waldemar Alfred Zawadzki in cabinetul sau stomatologic din Reutlingen
Foto: Hotnews
In noul centru comercial "pentru milionarii din Reutlingen" inaugurat acum doi ani, nu mergi doar la cumparaturi, ci si la avocat sau dentist. Doctorul stomatolog Waldemar Alfred Zawadzki s-a nascut in anul 1958 la Timisoara si a emigrat in Germania in 1987, de suparare. L-a suparat faptul ca in Romania comunista, sansele sale ca etnic german de a ocupa un post de profesor universitar erau practic nule. Acum, alaturi de sotia sa Erika si o echipa de asistente intre care se afla si romance, medicul originar din Romania se ocupa de dantura miilor sale de pacienti, intr-un praxis ultramodern, din complexul comercial pentru milionari. Fred Zawadzki se mai ocupa si de suflete. O face in cadrul unor actiuni caritative, dar si in lucrarile sale plastice de exceptie, prin care transmite nostalgii romanesti.
Dani Rockhoff: Care e conditia ca un medic, care a studiat stomatologia in Romania, sa reuseasca in Germania?
Dr. Waldemar Alfred Zawadzki: Multa munca, perseverenta, comunicare buna cu pacientii. Mi-am deschis cabinetul stomatologic de la zero si am asteptat sa vina primul pacient. Astazi, avem 5.500 de pacienti. In 20 de ani, am reusit sa ne facem un numar adecvat de pacienti, cu care se poate trai foarte bine.
Cum au fost inceputurile? Ati profesat si in tara? V-ati gandit ca in Germania o sa va mearga mai bine ca in Romania?
Am lucrat in Timisoara patru ani de zile: doi ani la Policlinica Vacarescu si doi ani la o facultate de stomatologie, Clinica de Protetica Dentara. Eu m-am hotarat relativ subit sa plec, n-a fost o treaba planificata cu mult timp inainte. In iunie 1987, tin minte ca am fost propus -fiind asistentul profesorului de la Clinica de Protetica Dentara-, sa fac al doilea doctorat si sa devin conferentiar. Rectorul m-a propus pentru treaba asta, ceea ce m-a bucurat foarte mult, deoarece era o apreciere a muncii pe care am depus-o acolo. Intr-o zi insa, ma cheama decanul la el si ma intreaba: „Mai baiete, chiar crezi ca tu, ca neamt, poti sa fii profesor in Romania?” Asta a fost, pentru mine, momentul in care m-am hotarat sa plec.
Din cauza discriminarii etnice?
Da. Mi s-a spus direct, verde in fata, ca n-am nici o sansa ca neamt, sa devin profesor in Romania. Ceea ce pentru mine a fost...
Punctul hotarator pentru a decide plecarea in alta tara?
Da. Si, in decurs de doua saptamani, mi-am organizat plecarea: am fugit prin Iugoslavia si am ajuns in Germania.
Sunteti etnic german?
Bineinteles.
Svab din Banatul romanesc?
Absolut, din Banat. In Romania sunt doua grupuri mari, de origine germana: sasii din Ardeal si svabii din Banat. Eu sunt de fapt un sas din Ardeal, pentru ca amandoi parintii mei provin din Medias si au venit la Timisoara doar ca sa-si faca studiile. M-am nascut la Timisoara si astazi sunt reprezentantul svabilor timisoreni, care se afla, practic, in toata lumea.
Prin urmare, activati si in mediul comunitar al etnicilor germani din Romania, repatriati in Germania?
Sunt presedintele Asociatiei Svabilor Timisoreni raspanditi prin lume, asociatie pe care o avem din 1993. In anul 2000, am fost ales presedintele acestei asociatii. E o activitate onorifica, care nu se plateste, dar care ne da o functie politica si posibilitatea sa-i ajutam pe toti etnicii germani care mai sunt in Timisoara. Am organizat un Essen-auf-Rädern (n.r. catering pentru varstnici). Avem si un azil de batrani, in care se afla mai ales fostii deportati in Uniunea Sovietica, care nu au nici un fel de rude in strainatate si pensii intre 30-50 de euro pe luna, bani cu care nu pot sa traiasca.
Unde se afla azilul?
In Timisoara, pe strada Gheorghe Lazar nr. 6, se cheama Adam-Müller-Guttenbrunn-Haus. Noi avem grija de acesti batrani, prin faptul ca am construit o retea intreaga de medici si farmacisti din Germania, care ne strang medicamente si le trimit la Timisoara. Este vorba de aproximativ 450 de kg de medicamente anual.
E vorba si de sustinere financiara directa a acestui camin? Trimiteti si alte lucruri, cum ar fi echipamentul medical?
Trimitem si echipament medical. Iar la sfarsitul anului, inainte de Craciun, donam in fiecare an intre 3.000 si 5.000 de euro pentru acesti batrani localizati acolo. Banii se impart si fiecare este multumit cu particica pe care o capata.
Cate locuri are caminul?
Caminul are 87 de locuri. Este tot timpul ocupat, exista si o lista de prioritati. O serie de oameni asteapta sa se elibereze un loc, sa intre in camin si incercam sa-i sprijinim cat putem. Avem un inginer, tot etnic german, care s-a hotarat sa ramana acolo, tocmai ca sa ne poata ajuta mai mult. El centralizeaza aceste medicamente. Are niste dulapuri enorme, in care medicamentele sunt organizate ca intr-o farmacie. El stie, de exemplu, ca la camera 17 sta un batranel care sufera de insuficienta mitrala si care are nevoie de un anume medicament. Medicamentele sunt date pacientilor in functie de necesitati, iar acest inginer care ne ajuta foarte mult si pe noi, si pe batrani, este raspunzator de medicamentele pe care le capata si cum le imparte.
Aveti activitate sociala si caritativa indreptata spre Romania. Ce imi puteti spune despre o eventuala incurajare profesionala a tineretului din tara, sau de origine romana, care locuieste in Reutlingen? Am observat ca aveti personal care vorbeste romaneste.
Avem in zona o serie de cetateni actualmente germani, care provin din Timisoara sau imprejurimi. Daca vine la mine o asistenta care provine din Timisoara sau din Romania, bineinteles ca o prefer uneia autohtone, de aici. Consider ca daca am venit din Romania, cu toate ca am avut anumite greutati, acestea ne-au determinat sa avem o orientare si o etica deosebita, mult mai valoroasa decat etica celor care provin de aici.
Din ce punct de vedere? Mi se pare foarte surprinzator ce spuneti.
Nu este deloc, fiindca noi am fost invatati sa facem din putin, foarte mult. Pe vremuri, cand eram eu la facultate, se zicea ca trebuie „sa faci din rahat bici si sa si pocneasca“. Fiind obisnuiti sa ne descurcam cu foarte putin, in primul rand suntem multumiti cu foarte putin si in al doilea rand -daca avem astazi la dispozitie tot ce iti cere „inima stomatologica“, din intreaga lume-, stim sa apreciem asta, mult mai mult decat cei care au avut-o toata viata.
Au medicii romani carente -raportat la cei care au studiat in Germania-, sau le sunt, din unele puncte de vedere, superiori?
N-as putea sa spun ca sunt carente. Mai ales noi, din Timisoara, am avut o pregatire profesionala extraordinar de buna.
Desi a fost pe vremea lui Ceausescu?
Da, de ce? Ceausescu n-a avut nimic cu toata treaba asta. Noi am avut dascali extraordinari in Timisoara, eu le multumesc dascalilor mei in fiecare zi. Daca ma asez la scaun si lucrez azi, trebuie de fapt sa le multumesc dascalilor prin care mi-am insusit aceste cunostinte. Studiul stomatologic si practica pe care am dobandit-o la Facultatea de Stomatologie este mult superioara practicii care se face aici, de exemplu la Tübingen. Eu am, cel putin o data la doua luni, cate un coleg care se prezinta sa vina la noi, fiindca vrea sa fie asistent si sa inceapa sa lucreze. Prima intrebare, pe care i-o pun, este: „Domnule coleg, cati dinti ati extras?“ Si ei spun: „Am extras un dinte, am extras doi dinti, am extras, poate, trei dinti“. Tin minte ca, incepand din anul cinci de facultate -cand noi, ca studenti, lucram deja tare pe pacienti si trebuia de foarte multe ori sa lucram in ambulanta-, veneau medicii la noi si ne rugau sa le facem garda. Eu am facut foarte multe garzi, cand aveam intre 30-50 pacienti pe noapte. Extrageam, -in situatii de varf-, pana la 50 de dinti pe noapte. Iar cei de aici, dupa ce si-au terminat studiile, sunt deja medici, sunt doctori si au extras unul sau, poate, doi dinti. In aceste conditii, cum poate sa se compare un medic de acolo, cu un medic de aici?
Practica facuta in Germania e mai redusa ca timp, sau ca si cuprindere, decat cea din Romania?
Materialul uman pe care noi l-am avut la dispozitie la Timisoara a fost cu mult mai vast decat materialul uman care se gaseste aici. Eu, cand am terminat Facultatea de Stomatologie -dupa ce am depus si luat doctoratul-, si am inceput sa lucrez pe pacienti, pot sa spun ca am avut toate cunostintele necesare, ca sa incep acesta meserie si sa ma descurc in orice situatie. Stomatologii care termina aici -dupa ce au primit diploma de medic stomatolog-, chiar si doctorii, abia dupa ce incep sa lucreze intr-un stadiu de asistenta isi insusesc niste lucruri, pe care inainte nu le-au facut niciodata.
Care e calea de la a lucra ca medic stomatolog, pana la a deschide un cabinet, numit in Germania „Praxis“? E vorba si de investitii, e vorba si de preluarea unei praxe vechi. E greu pentru cineva care are pregatirea necesara, insa vine din Romania? Care ar fi conditiile?
In primul rand, trebuie sa aiba o adeverinta, prin care are voie sa lucreze. La inceput, inainte de a putea deschide un cabinet si de a deveni „de-sine-statator“, trebuie sa fi lucrat cel putin doi ani alaturi de un medic stomatolog intr-o praxa oarecare, in Germania. Trebuie dovedit ca timp de doi ani de zile a stat langa un medic stomatolog si a trecut, practic, prin toate etapele necesare acestei profesii.
Cine elibereaza aceasta adeverinta?
Adeverinta o elibereaza KZV (n.r. Kassenzahnärztliche Vereinigung-uniunea stomatologilor afiliati la casele de asigurari). Este un for superior la care suntem atasati toti stomatologii, care ne reprezinta si politic. KZV da o recomandare, care este inaintata la Regierungspräsidium (n.r. institutie omologa prefecturii), care iti elibereaza un asa-zis Aprobation. Prin aprobarea respectiva ai voie sa devii de-sine-statator si sa deschizi o praxa (n.r. cabinet medical sau stomatologic). Bineinteles ca atunci incepe o a doua problema: trebuie sa ai situatia financiara atat de buna, ca sa poti cumpara, de exemplu, o praxa veche sau sa deschizi una noua. Trebuie sa ai un anumit fond monetar, pentru ca astazi, daca te duci la o banca si spui ca vrei sa deschizi un cabinet stomatologic -depinde si de banca respectiva-, e foarte dificil ca banca sa iti dea o jumatate de milion, ca sa poti deschide un cabinet nou.
Startul este destul de dificil, data fiind suma mare. Este nevoie de aceasta suma doar pentru praxa, sau si pentru aparatura?
Sigur, depinde foarte mult. Poti cumpara si o praxa veche. De exemplu, sunt praxe vechi care se pot cumpara cu, sa zicem, 100.000 de euro: un cabinet care are deja putina clientela, ori a unui medic mai batran, care vrea sa isi predea praxa si iti da posibilitatea sa lucrezi cu el o jumatate de an iar, dupa aceea, sa-i preiei pacientii si toata praxa la un pret convenabil. Si asta este o varianta, o situatie prin care au trecut multi colegi care vin din Romania. Eu, la inceput, am lucrat aproximativ jumatate de an, apoi m-am uitat la vreo 17-18 praxisuri. Si nu mi-au placut, din cauza ca ori au fost scaunele prea vechi, ori instrumentarul partial ruginit. Am vrut, de la inceput, sa am ceva nou.
Aveti si o oferta de servicii stomatologice deosebite, moderne?
Da, sigur, noi ne-am dat silinta sa ne perfectionam. In materie de stomatologie se intampla foarte multe. Si in stomatologie lucrezi, de exemplu, la computer, iar in fiecare zi apare cate ceva nou. Sigur ca nu poti sa inveti tot, dar noi ne-am dat silinta sa fim la zi cu toata materia si sa facem o chirurgie care este de top, in lume. Cu tot personalul, facem cate doua sau trei cursuri de perfectionare, fie in Elvetia, fie in Franta, pentru ca suntem interesati sa fim cu toate tehnicile stomatologice in top.
Aveti servicii de profilaxa si de educatie dentara?
Sigur ca da. Avem in praxa doua igieniste dentare, care lucreaza de-sine-statatoare intr-un cabinet. Noi avem patru cabinete, din care un cabinet este de profilaxa, in care lucreaza aceste doua igieniste dentare, care au pacientii lor. In ultimii ani, profilaxa a invadat foarte mult din stomatologie si noi am fi foarte fericiti daca, in loc de terapie, am putea face numai profilaxa.
Isi poate permite un stomatolog in Germania sa fie bolnav?
Nu. Daca este de-sine-statator, nu. Daca lucreaza la patron, bineinteles ca poate spune „am trei zile in care sunt bolnav si nu pot sa vin“. Dar, de fapt, nici un medic, fie el generalist sau stomatolog, nu poate sta acasa, pentru ca datoriile trebuie platite inapoi. Noi, in zilele „lungi“- luni, marti si joi- avem cel putin 40 de pacienti pe zi. Daca ar fi sa lipsesc intr-o zi ca asta, problema s-ar pune unde sa-i reprogramez pe acesti 40 de pacienti. Avem un termen de asteptare: daca vine un pacient nou –excluzand regimul de urgenta-, acesta trebuie sa astepte la rand aproximativ trei luni, pana primeste un Termin (n.r. consultatie).
Am observat ca nu sunteti niciodata nervos. Cum stapaniti stresul in asemenea ritm de munca?
Nu pot sa spun ca nu sunt nervos. Dar trebuie sa lucrezi in asa fel, incat sa nu arati acest stres. Din cand in cand am noroc si cu asistentele mele, care incearca sa mentina stresul la un nivel suportabil.
Prin urmare, lucrati suta la suta "in echipa"?
Da, am lucrat ani la rand ca sa formam un team, o echipa adevarata cu care sa putem „defila“ oriunde, adica sa tratam orice pacient si orice dificultate stomatologica.
Pe langa profesie si activitatea sociala, mai si pictati. Cum ati fost atras de artele plastice?
In clasa a cincea am castigat un concurs. A fost un concurs de desen pentru toate scolile din Timisoara si toti cei care au luat primul loc au primit posibilitatea sa se perfectioneze la Liceul de Arte Plastice. Eu eram la Liceul Lenau, am luat locul intai. Am primit un fel de bursa, puteam sa mergem de doua ori pe saptamana la Liceul de Arte Plastice. Aici am invatat tehnici de perspectiva, tehnici de culoare, de umbra si lumini. Si istoria artei, bineinteles. A fost o perioada care pe mine m-a satisfacut foarte mult. Aceste lectii de arta mi-au placut extraordinar de mult.
Expozitia de pictura a lui Fred Zawadzki 23 aprilie-21 mai 2010
Foto: Hotnews
Intre timp, aveti sute de tablouri cu care faceti expozitii peste tot. Pe pagina dv. din Internet http://www.fred-zawadzki.de/ sunt o serie de lucrari, ca si parcursul dv. artistic. Recent, ati avut o noua expozitie cu vanzare, in sediul unei banci din Eningen. Care a fost rezonanta?
Da, am expus la banca respectiva 33 tablouri. Pot sa va spun ca am avut un succes foarte mare. Din cele 33 de tablouri am vandut 15. Am avut cateva cereri care se suprapuneau: au fost cativa cumparatori, care au vrut sa cumpere acelasi tablou. Insa nu a fost posibil, pentru ca l-a luat cel care l-a dorit primul. Deci pot sa va spun ca am avut mare succes si pentru mine a fost ceva foarte frumos, ca se apreciaza munca mea.
Reutlingen-ul inca mai are faima de oras de milionari. Este acesta un „secret“ al succesului in vanzarea de tablouri?
Da, cred ca da, pentru ca la ora actuala fiecare este interesat sa-si duca finantele de pe o zi pe alta, iar daca exista niste bani care se dau pentru arta, trebuie sa insemne ceva. Cred ca mai este lume care are bani si daca este hotarata sa-i cheltuie pentru un tablou, pe care si-l pune pe perete si se bucura de el, consider ca e ceva deosebit.
Expozitia de pictura a lui Fred Zawadzki 23 aprilie-21 mai 2010
Foto: Hotnews
Spuneti-mi cateva cuvinte despre tehnica picturii in guasa, pe care o folositi cu predilectie.
Tehnic, eu nu lucrez cu pensule, ci cu o spatula. Culoarea vine „spatulata“ pe o hartie uda si, prin miscarea acestei spatule, eu creez niste geometrii deosebite, care sunt caracteristice pentru pictura mea. Este o tehnica care a fost apreciata in primul rand de un profesor din Schwetzingen, care m-a indemnat sa fac o expozitie in localitatea sa. De atunci, ma solicita o data la doi ani sa-l ajut la cursurile lui de arta si sa predau aceasta tehnica studentilor din Mannheim si din Schwetzingen.
Aveti un tablou care se intituleaza "Un buchet plin de noroc". Acestui buchet, in care sunt reunite reusita profesionala si artistica, i-ati putea adauga si familia?
Acest tablou l-am pictat dupa ce s-a nascut fiul meu, in ianuarie 2000. Atunci am pictat acest tablou si de aceea l-am intitulat „Ein Bündel voll Glück“. Ceea ce pentru mine este cea mai mare realizare, este copilul meu.
Aveti o viata de familie implinita, calatoriti des. Chiar si din punctul acesta de vedere, Germania a insemnat optiunea fericita din viata dumneavoastra?
Bineinteles. Germania a insemnat ceva deosebit pentru noi, fiindca deschidea niste orizonturi care, noua, fostilor „socialisti“, ne-au fost interzise. Pot spune ca suntem foarte multumiti ca suntem in Germania. Acest pas ne-a deschis niste perspective pe care, in mod normal, daca am fi ramas in Romania, nu le-am fi avut.
Daca s-ar pune problema unei emigrari dupa anul 2007 -cand a intrat Romania in UE-, ca stomatolog roman ati mai emigra, sau ati ramane acasa?
Nu stiu ce sa va spun. Adica, am fost sa vad cateva cabinete in Timisoara si am vazut cateva foarte frumoase, dar am vazut si altele -pot sa v-o spun cu mana pe inima-, sub orice critica. Dar avem si in Germania cabinete sub orice critica, deci asta nu inseamna absolut nimic. Poti avea un cabinet stomatologic foarte bun si in Germania, si in Romania. Cred ca sunt foarte multi factori care, in final, te pun in situatia sa spui: „Mie imi merge foarte bine si am o clientela care pe mine ma aranjeaza“. Consider ca sunt foarte multi factori de care depinde daca tu, ca medic stomatolog, esti multumit sau nu.
V-am pus intrebarea fiindca mass-media din tara relateaza frecvent despre nemultumiri ale medicilor, care vor sa emigreze „pe capete“ din Romania, considerand ca acolo nu mai pot trai. Oare e intrutotul justificata aceasta optiune?
Nu suta la suta. Eu consider ca sunt niste factori care ii determina pe acestia sa plece, factori care nu cred ca sunt legati de Romania. Dealtfel, si eu am un fost coleg de studiu, care este medic stomatolog la in Manhattan, la New York, in orasul cel mai avansat din Vest. Am vazut insa si niste cabinete stomatologice din Manhattan, care chiar ca sunt sub orice critica.
Prin urmare, putem spune ca omul sfinteste locul?
Asa este. Eu nu cred ca orice medic care pleaca din Romania va avea succes altundeva. Aici sunt foarte multi factori: factorul uman conteaza foarte mult, ca si pregatirea profesionala. Pot sa spun astazi ca, pentru mine, s-a implinit o serie de dorinte. Am avut putin noroc, am avut sansa sa-mi aleg un medic stomatolog foarte bun la Stuttgart, la care am putut invata primii pasi in Germania, care m-au ajutat foarte mult. Trebuie sa ai si sansa, ca sa reusesti. Poti fi cel mai bun medic stomatolog, daca ai ghinion o sa-ti mearga rau, oriunde in lumea asta.
1
1
