Un grup de sase cetateni romani aflati in Republica Kirghiza au fost evacuati din zona afectata de lupte a orasului Osh, cu ajutorul Ambasadei Germaniei de la Bishkek, impreuna cu peste 80 de cetateni europeni si americani, informeaza Ministerul Afacerilor Externe (MAE) intr-un comunicat de presa.

MAE precizeaza ca cei sase romani se afla in acest moment in capitala Bishkek si sunt in afara oricarui pericol, urmand sa decida daca vor ramane in Kirghistan sau se vor intoarce in Romania.

Potrivit MAE, Ambasada Romaniei in Kazahstan, care indeplineste functiile de reprezentare in Republica Kirghiza, este in legatura cu grupul de romani aflati in Kirghistan, pentru a acorda indrumare si asistenta consulara.

Ministerul de Externe aminteste ca a emis, inca din luna aprilie, o alerta de calatorie pentru Kirghistan, sfatuindu-i pe cetatenii romani sa evite calatoriile in aceasta tara din cauza deteriorarii starii de securitate, a conflictelor armate si a demonstratiilor violente la scara larga, care au loc in intreaga tara, inclusiv in capitala Bishkek.

In cazul cetatenilor romani aflati in zona, MAE recomanda contactarea Ambasadei Romaniei in Republica Kazahstan, care indeplineste functiile de reprezentare in Kirghistan, pentru a-si anunta prezenta in regiune, astfel incat sa poata fi contactati in situatii de urgenta, precum si contactarea Consulatului Onorific al Romaniei in Kirghistan.

"Atentionam cetatenii romani care ignora avertismentele MAE si se deplaseaza in zone de risc ca isi asuma propria raspundere si vor suporta consecintele unor astfel de calatorii, avand in vedere ca posibilitatile de interventie in astfel de zone sunt reduse", avertizeaza MAE.

De asemenea, MAE reaminteste cetatenilor romani aflati in zone in care Romania nu detine misiune diplomatica sau oficiu consular ca se pot adresa oricarei misiuni diplomatice a unei tari UE in cazul in care au nevoie de asistenta consulara.