Cea mai mare banda de hoti de buzunare din Grecia a fost arestata joi. Este vorba de 72 de cetateni straini - 69 de romani si trei bulgaroaice - care erau ajutati de un agent de paza care lucra la gara "Victoria", relateaza SportFM.

Paznicul este acuzat ca furniza informatii legate de prezenta politiei in trenuri si in statiile de metrou, in schimbul unor sume de bani.

Potrivit politiei, hotii actionau in grupuri de 8 - 10 persoane si furau portofele din trenuri si din metrouri. La finalul zilei de munca, hotii se adunau in piata "Victoria" unde aruncau portofelele goale in cosurile de gunoi.

Unii dintre hoti erau inarmati cu cutite sau alte arme albe de mici dimensiuni.