Premierul moldovean Vlad Filat si presedintele roman Traian Basescu au avut sambata o discutie telefonica privind urgentarea punerii in aplicare a Acordului privind micul trafic la frontiera, a anuntat Guvernul de la Chisinau citat de Unimedia.

Oficialul de la Chisinau i-a comunicat presedintelui Basescu, cu o zi inainte de alegerile prezidentiale din Romania, ca, la sedinta Guvernului moldovean din 18 noiembrie, a fost aprobata Conventia privind micul trafic la frontiera. "Va vom fi recunoscatori daca si partea romana va finaliza procedurile interne, ceea ce va oferi posibilitatea deplinei aplicari operationale a documentului", a spus Filat.

Un alt subiect de discutii l-a constituit preconizata deschidere a consulatelor Romaniei la Cahul si Balti si a Republicii Moldova la Iasi, precizeaza sursa citata. De asemenea, cei doi oficiali au pledat pentru deschiderea cat mai curand posibila a podului Radauti–Lipcani, pentru urgentarea indeplinirii intelegerilor la care s-a ajuns in timpul vizitei la Bucuresti.