Marian Lupu, liderul PDM, ale carui 13 mandate pot inclina balanta puterii fie catre fostii sai colegi din PCRM, fie catre alianta partidelor de dreapta, a declarat la inchiderea urnelor ca speranta lui Voronin de spargere a partidului sau prin atragerea viitorilor parlamentari PDM in tabara partidului comunist este doar o iluzie, potrivit UNimedia.

"In aceasta "casatorie" eu sunt barbatul", replica liderul PDM la declaratiile lui Voronin care sugerase ca acesta nu este vioara-ntai in partid ci "doar s-a casatorit cu acesta".

Lupu mai spune ca asteapata ca fiecare partid sa vina cu propunerile sale pentru a se putea realiza un program de guvernare.

PLDM, PL, PDM si AMN au anuntat ca ar putea forma o coalitie de guvernare si se gandesc cum pot atrage inca 5 parlamentari pentru a numi si presedintele tarii. PCRM propune insa o coalitie de larga uniune nationala.