Membri ai Partidului Comunist din Moldova au tras cu arma de foc in directia reprezentantilor formatiunii Alianta Moldova Noastra (ANM), pentru ca acestia din urma le-au cerut sa inceteze actiunile ce incalca normele electorale, anunta ANM intr-un comunicat.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc miercuri, in localitatea Sangera, in apropiere de municipiul Chisinau. Reprezentantii AMN spun ca sunt si victime.

UPDATE Secretatul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a declarat pentru corespondentul HotNews.ro ca o echipa a Comisiei a fost trimisa la Sangera pentru a investiga circumstantele acestui caz. Totodata, afirma el, incidentul s-a produs in sat, nu la sectia de votare si, deci, Comisia considera ca acesta nu are legatura directa cu procesul electoral propriu-zis.

"Situatia in localitate s-a tensionat la maxim, iar atacul armat din partea comunistilor poate genera o reactie necontrolata. La fata locului se deplaseaza o echipa de la staff-ul central de campanie al AMN condusa de Leonid Bujor, presedintele organizatiei de partid din municipiu.

Alianta Moldova Noastra cheama observatorii locali si internationali sa se deplaseze de urgenta in Sangera pentru a fixa aceste nereguli exceptionale. De asemenea, cerem autoritatilor electorale si celor responsabilie de asigurarea ordinii publice sa intervina operativ pentru a calma situatia in Sangera si a preveni agresiunile in toate localitatile tarii", se mai arata in comunicatul AMN.