Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, va efectua o vizita de lucru la Roma, luni, la invitatia omologului sau italian, Franco Frattini.

"Obiectivele prioritare ale vizitei mele la Roma sunt comunitatea romaneasca din Italia si dezvoltarea relatiei bilaterale excelente care leaga cele doua tari, conform parteneriatului strategic dintre Romania si Italia. In ceea ce priveste comunitatea, voi avea in vedere atat protejarea drepturilor si a demnitatii celor peste un million de romani care traiesc in Italia, cat si sprijinirea autoritatilor italiene pentru combaterea infractiunilor cu autori romani. Subliniez inca o data ca aceste infractiuni reprezinta acte izolate si individuale, pentru care sanctiunea legala trebuie aplicata celor care le comit si nu intregii comunitati ", a declarat presei ministrul Diaconescu, inaintea vizitei.

In jurul orei 20:00 (ora locala), va avea loc o conferinta de presa la sediul Ministerului italian de Externe, scrie un comunicat de presa remis HotNews.ro.

Agenda convorbirilor va cuprinde si aspecte legate de criza economica si financiara, dosarul energetic, Balcanii de vest, vecinatatea estica, parteneriatul transatlantic, problematica de securitate.

De asemenea, ministrul de externe se va intalni, in cadrul unei cine de lucru, cu o serie de parlamentari italieni din diverse partide politice de la putere si din opozitie.

Vizita ministrului Diaconescu vine in contextul in care relatiile dintre Romania si Italia sunt tensioante dupa ce presa italiana a relatat intens in ultimele zile despre actele de violenta pe care le-au comis in Peninsula cetateni romani.

Gruparea italiana de extrema dreapta Forza Nuova a organizat, sambata, mitinguri impotriva imigrantilor la Roma si in alte 100 de orase italiene.

Italienii au protestat fata de valul de violente sexuale inregistrat in Peninsula in ultima vreme si pentru care principalii suspecti sunt imigrantii, printre care si cetateni romani.