Un cetăţean român a murit într-un centru pentru detenţie administrativă situat la periferia Parisului, anunţă surse din cadrul Comisiei de anchetă citate de Agenţia France-Presse şi de cotidianul Le Figaro, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Românul, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a fost găsit mort într-o celulă a unui penitenciar administrativ din zona Vincennes, la periferia capitalei Franţei.

"Fusese adus aici sâmbătă, nu au fost declarate violenţe nici cu gardieni, nici cu alţi deţinuţi", a declarat o sursă din cadrul Comisiei de anchetă.

Decesul a fost semnalat de colegul de celulă al românului.

Autorităţile franceze încearcă să afle circumstanţele producerii decesului.