Mai mulți români, printre care 25 de copii, au fost blocați în Londra, după ce compania Ryanair a anulat zborul din cauza furtunilor puternice din capitala Marii Britanii, în timp ce alții care aveau bilete la WizzAir au fost relocați către alte zboruri cu destinația România, informează Ministerul Afacerilor Externe.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord urmărește îndeaproape evenimentele legate de anularea, la data de 27 iulie 2018, a zborurilor companiilor Ryanair și Wizz Air, pe rutele Londra-Budapesta, respectiv Londra-Arad. Misiunea diplomatică a efectuat, în regim de urgență, demersuri pe lângă cele două companii aeriene în vederea identificării unor soluții și pentru a se asigura că cetățenilor români le sunt respectate drepturile. De asemenea, reprezentanții Ambasadei României la Londra s-au asigurat că cetățenii români au primit apă și vouchere pentru mâncare", se arată într-un comunicat de presă al MAE, citat de Mediafax.

Potrivit Ministerului de Externe, în urma demersurilor misiunii diplomatice, a rezultat faptul că pasagerii cursei Wizz Air aflați pe aeroportul Luton au fost relocați către alte zboruri cu destinația România.

"În ceea ce privește situația grupului de cetățeni români aflați pe aeroportul Stansted, precizăm faptul că acestora le-a fost asigurată cazarea de către Universitatea Cambridge, instituție în cadrul căreia grupul de cetățeni români a participat la un program educațional. Cetățenii români urmează să își continue călătoria către România, în cursul zilei de mâine (duminică - n.r.), cu un autocar pus la dispoziție de universitate. Doi diplomați români din cadrul ambasadei mențin permanent legătura atât cu companiile aeriene, cât și cu cetățenii români aflați pe cele două aeroporturi", se mai arată în comunicat.

MAE mai informează că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord: +44 20 76027328; +44 20 7602 9833; +44 20 7603 6694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 20 7602 2065, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +44 7738716335.

"Ambasada României la Londra monitorizează cu prioritate situația și menţine contactul atât cu reprezentanții companiei aeriene, cât şi cu cetățenii români, acordând asistență consulară în limita competențelor legale, până la plecarea acestora către România", mai precizează comunicatul MAE.

Un purtător de cuvânt al companiei Ryanair a declarat pentru SkyNews că în noaptea de 27 iulie compania a fost obligată să anuleze mai multe zboruri. Situația a fost provocată de furtunile puternice care au dus la amânarea sau anularea curselor. Pasagerii afectați au fost notificați prin email sau SMS, a anunțat reprezentantrul comaniei Ryanair, potrivit corespondentului SkyNews. Pasagerilor afectați li s-a oferit varianta returnării banilor pe bilete sau un loc într-un zbor ulterior, când vremea o va permite, conform sursei citate.