Un roman a fost expulzat din Ungaria si i s-a interzis sa revina in aceasta tara in urmatorii doi ani, dupa ce a fost condamnat la 20 de luni de inchisoare cu suspendare de un tribunal din Budapesta, pentru ca a incercat sa treaca 22 de imigranti sirieni cu camionul in Germania, relateaza agentia MTI, citata de Mediafax.

Soferul roman, ale carui identitate si varsta nu sunt precizate de catre MTI, a fost oprit de politie intr-un spatiu de serviciu de pe autostrada M1, pentru un control de rutina.

El a fost arestat dupa ce pasagerii sai nu au fost in masura sa prezinte documente de identitate.

Pe de alta parte, un tribunal regional a dispus arestarea preventiva a unui cetatean sarb suspectat ca a incercat sa treaca ilegal 29 de imigranti ilegali in Austria, a anuntat Zsolt Kopasz, procurorul-sef din Csongrad.

Potrivit politiei, acesta a fost de acord sa transporte imigranti trecuti ilegal din Serbia in Ungaria catre Austria, cu furgoneta sa, in schimbul sumei de 1.000 de euro de persoana.

Anchetatori au stabilit ca sarbul a patruns in Ungaria pe la punctul de frontiera de la Roszke, pe 14 august dupa pranz, a cumparat toate vinietele necesare pentru a ajunge in Austria si si-a parcat vehiculul intr-un loc dinainte stabilit.

El a luat ulterior la bordul furgonetei 17 imigranti sirieni si 12 irakieni, dar s-a ratacit si s-a intors la Roszke.

Vehiculul a fost verificat la postul de frontiera de la Roszke, iar soferul sarb si imigrantii ilegali au fost plasati in arest preventiv. Proceduri penale sunt in curs, a precizat procuratura.