Fondatorul MISA (Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut), Gregorian Bivolaru, se numara printre persoanele vizate de autoritatile italiene in legatura cu activitatile miscarii, suspectata de reducere la sclavie, recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale si pornografie, anunta Agerpres, citand editia online a cotidianului La Nazione din Florenta.

Fortele de ordine din Italia au efectuat, joi si vineri, perchezitii in 25 de locatii din mai multe orase, printre care Florenta si Genova, in cadrul unei anchete care vizeaza activitati ale MISA, miscarea fiind suspectata de reducere la sclavie si recrutarea tinerilor pentru a practica orgii sexuale si pornografie.

Investigatia a fost initiata de Parchetul din Florenta, dar s-a extins rapid in mai multe orase din Italia unde exista centre ale Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA), fondata in 1990, in Romania, de Gregorian Bivolaru, in varsta de 60 de ani.

In ultimele doua zile, politia italiana a facut perchezitii in 25 de locatii unde exista scoli de yoga, anchetatorii suspectand ca sute de persoane au fost supuse unor tehnici de spalare a creierelor, fiind constranse sa practice sexul violent, in cadrul unor orgii.

Reteaua de scoli de yoga este suspectata si de asociere in vederea comiterii de infractiuni, reducere la sclavie, pornografie, practici exoterice, trafic de persoane, agresiuni sexuale si spalare de bani.

Ancheta, coordonata de procurorul din Florenta Angela Pietroiusti, a fost initiata ca urmare a unor plangeri ale elevilor scolilor de yoga.

Numeroase persoane sunt anchetate, printre acestea si Gregorian Bivolaru. In cursul perchezitiilor, au fost confiscate calculatoare, inregistrari video si numeroase documente.