Unul din cele mai apetisante locuri de colindat din tara este, fara indoiala, zona muntilor Mehedinti. La granita dintre Banat si Oltenia, invecinandu-se cu defileul Dunarii la sud si cu Muntii Retezat in nord, zona muntilor Mehedinti este o bogata paleta peisagistica, o suma de trasee extrem de pitoresti si un loc plin de curiozitati.

Cascada BigarFoto: Doru Panaitescu

Pentru aceasta trebuie sa plecam din Drobeta Turnu Severin spre Orsova, iar acolo, cu parere de rau, sa renuntam la tentatia Cazanelor Dunarii si sa apucam spre nord. Ajunsi in Baile Herculane, putem opri pentru un scaldat in apele calde ale bailor termale, dar bucuria de a vedea culmea Domogledului si frumoasa vale a Cernei ne va face sa pasim repede spre alte locuri numai bune de descoperit intr-o jumatate de zi de umblat creanga.

Muntii Mehedinti

Valea Cernei, nimic altceva decat o zona de falie unde apele versantilor sai au sapat frumoase chei si canioane de-o parte si de alta a vaii principale, este un loc tainic, cu secrete ce pot fi descoperite doar la pas. Diferenta mare de nivel dintre Domogled si versantul drept al vaii a dat nastere unor fenomene destul de interesante.

Prima vale ingusta este valea Tasnei. Poteca serpuieste spre inaltimi, plecand de la pensiunea Dumbrava, pentru a ajunge intr-o zona deschisa de unde puteti admira intreaga vale. Aici, pinul negru de Banat, ce poate fi gasit la noi in tara doar in aceasta zona, imbraca cele mai semete cleanturi, sfidand gravitatia si lipsa paturii de sol.

Canionul Tasna

Canionul merita explorat prin apa, el necesitand imbracaminte speciala in perioadele ploioase, dar in perioada august-septembrie-octombrie poate fi complet uscat.

Canionul Tasna

Urcand pe vale, vom ajunge la canionul Ramnuta. Aici, echipamentul special este obligatoriu, dar si o banala vizita pana la poalele abruptului calcaros, la iesirea din versant, va poate umple de bucurie. Peisajul este diluvian, zona e plina de muschi datorita umiditatii si primele verticale ale canionului sunt subiecte fotografice sublime.

Canionul Ramnuta

Pe celalalt versant, tot spre nord, veti gasi Inelet si Scarisoara, doua sate efectiv supendate in stanca. Pentru acces, trebuie sa mergeti pe scari infipte in piatra...

Scarisoarele din poteca spre Inelet

Dar rasplata se arata abia acolo, sus la capatul unui urcus istovitor pentru cei neantrenati. O priveliste extraordinara, greu de gasit in Carpati, care iti taie respiratia, mai ales toamna, cand paleta cromatica este extrem de diversa.

Vedere spre Domogled dinspre Inelet

Mergand si mai sus pe valea Cernei, veti intalni Cheile Corcoaiei, poate cel mai pitoresc loc de picnic din judet. Aici, apele Corcoaiei au sapat precum o lingura in unt, lasand turistilor o imagine greu de uitat.

Cheile Corcoaiei

Cheile sunt amenajate si pot fi parcurse in cateva minute, fiind scurte, dar de impact.

Cheile Corcoaiei

Mehedintiul este o zona calcaroasa, a doua ca densitate a galeriilor subterane, dupa Apuseni. Pesterile de aici sunt cunoscute din vechime, unele extrem de frumos concretionate, protejate de lege, altele chiar la sosea, accesibile turistului obsinuit, cum ar fi complexul carstic de la Ponoarele.

Podul natural de la Ponoarele

Clima blanda de aici, cu influente submediteraneene, a facut ca aici sa gasiti elemente de flora si fauna extrem de interesante. Testoasa banateana de uscat, un ciudat supravietuitor de pe vremea cand reptilele dominau planeta, este prezenta in tot podisul.

Testoasa banateana de uscat

La fel, vipera cu corn, o specie veninoasa dar foarte fotogenica, va face ca turele de vizitare in aceasta zona sa se faca folosind incaltaminte adecvata, inalta, de protectie (bocanci), si precautie in traseele in zone stancoase, pentru a evita accidente nedorite.

Vipera cu corn

Sigur, daca tot ati ajuns in zona, puteti colinda si la marginile acestor munti. Spre nord sunteti aproape de vestita cascada Bigar, toamna tarziu si primavara debitele ajutand-o sa fie si mai spectaculoasa.

Cascada Bigar

Spre sud puteti vizita Cazanele Dunarii, unde musai trebuie sa vedeti manastirea Mraconia si pestera de la Gura Ponicovei, care da in Dunare si e usor accesibila.

Cazanele Dunarii vedere spre manastirea Mraconia

Spre est, puteti merge in continuare spre muntii Godeanu, fie traversandu-i pe asfalt, spre Baia de Arama, unde puteti gasi interesante mori de apa, inca functionale, cum e cea de la Closani.

Pestera Closani

Moara de apa

O alta varianta de a traversa podisul este spre Valea Jiului, pe langa Izbucul Cernei. Izbucul Cernei este o frumoasa exurgenta carstica, avand debit mare si relativ constant, el adunand apele subterane din Retezatul Mic ca curg invers fata de vale, spre sudvest. Imaginea de aici e mirifica si merita sa faceti un picnic in zona, cu respectarea indicatiilor silvicultorilor, zona fiind impadurita si avand un interesant etaj de amestec intre rasinoase si foioase.

Izbucul Cernei

Zona Mehedintiului are si o traditie culinara aparte. Aici veti gasi un amestec de denumiri oltenesti si banatene, multe de origine sarba, dar si germana sau maghiara. Aici va veti putea bucura de placintele cu curechi in plec (le puteti gasi in zona Berzasca) sau de gogosile umplute cu gem de smochine, ce cresc in zona, la Svinita fiind un festival dedicat acestora. Unde mai puneti ca puteti admira cel mai lung si mai spectaculos defileu din Europa?

Tot aici in zona veti putea manca sarmale invelite in dragavei si veti putea sa va racoriti cu braga, ce inca se mai face in Orsova, Severin sau Baile Herculane. Zonele de picnic cele mai interesante din punct de vedere peisagistic sunt la Corcoaia, respectiv la Izbucul Cernei, dar puteti incerca sa incingeti gratarul si pe valea Topolnitei, chiar langa manastirea cu acelasi nume.

Fotografii realizate de Doru Panaitescu

Urmareste seria "Cu gratarul in portbagaj", recomandari de vacanta de la Penny Market Romania: