Reprezentanţii Ministerului Economiei discută cu foarte mulţi parteneri pentru a putea produce în România echipamentele de care Ministerul Apărării Naţionale, armata română şi celelalte ministere de forţă au nevoie, inclusiv o dronă, a declarat, miercuri, la Senat, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea.

drona MatriceFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

„Astăzi este o realitate în Ministerul Economiei că discutăm cu foarte mulţi potenţiali parteneri - cu unii suntem foarte avansaţi -, dar este un lucru pe care l-am învăţat atunci când lucram în privat (...) să nu vorbesc despre un contract atât timp cât îl negociez până când el nu este semnat, pentru că dacă venim şi facem publice declaraţii s-ar putea să ne afecteze pe noi în negociere, adică în ceea ce defineam mai devreme ca fiind interes esenţial al României. Dar vă pot garanta că în acest moment avem foarte mulţi parteneri cu care discutăm pentru a putea produce în România echipamentele de care Ministerul Apărării Naţionale, armata română, celelalte ministere de forţă au nevoie", a spus Oprea, în plenul Senatului, invitat la Ora Guvernului, potrivit Agerpres.

El a dat asigurări că o serie de anunţuri în acest sens se vor face în luna mai.

„Şi sper ca (...) în mai să putem face nişte anunţuri, pentru că este un timp în care, împreună cu partenerii internaţionali, am hotărât că putem anunţa proiectele la care lucrăm şi progresul pe care îl facem împreună. Deci, din această perspectivă, se lucrează - şi se lucrează intens - în industria de apărare din România, în minister, în Romarm şi împreună cu industria privată", a adăugat ministrul.

În ceea ce priveşte proiectul dronei româneşti, şeful de la Economie a precizat că este un proiect în care crede şi discută cu ministrul Apărării şi cu cel al Cercetării cum poate acest proiect să devină realitate.

„Despre drona românească, da, este un proiect în care cred, este un proiect în care am identificat foarte multe companii româneşti care au produse deja foarte performante şi vom reuşi împreună cu Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Cercetării, Inovării să aducem acest proiect al dronei româneşti mult mai aproape. Sunt lucruri pe care le discut cu colegii mei, atât cu dl Tîlvăr, cât şi cu dl Ivan, cum putem să facem ca acest proiect să fie o realitate în România", a susţinut Oprea.

Armata Română a dezvoltat „drona de buzunar” pentru militarii din teren

„Drona de buzunar” a fost dezvoltată de către Ministerul Apărării, iar după omologare ar urma să intre în dotarea militarilor pentru recunoașterea „imediată în câmpul tactic”, a anunțat anul trecut șeful Direcției pentru Armamente din MApN, generalul-maior Teodor Incicaș.

„Noi abordăm achiziția sistemelor aeriene fără pilot pe diverse paliere, paliere reglate prin definițiile din documentele noastre sau prin definițiile NATO”, a spus la vremea respectivă generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, invitat la podcastul „Observatorului militar”.

Acesta a vorbit de dronele de mici dimensiuni pentru Armată pe care MApN le dezvoltă prin cercetare proprie sau le achiziționează prin proceduri care nu sunt complexe.

„O dronă care este necesară militarului ca individ în ceea ce privește cunoașterea imediată în câmpul tactic și recunoașterea în special în zona urbană”, a detaliat șeful achizițiilor militare.

Alte drone dezvoltate de MApN: Un sistem mini pentru batalioane pentru recunoaștere pe 20-25 de kilometri / Alte sisteme proprii dezvoltate pentru raze de 100 km

„La sistemele aeriene fără pilot, pe primul palier avem sistemul mini care este în dotarea batalioanelor, brigăzilor și a căror achiziție intenționăm s-o facem în acest an. Acest sistem este destinat recunoașterilor în distanțe mai scurte, 20-25 de kilometri”, a spus Incicaș.

„Sistemul aerian de tip tactic este acel sistem fără pilot care în conformitate cu cerințelor noastre - avem o cerință proprie să fie de până în 100 de kilometri (n.r. raza operațională). În clipa de față la Agenția de Cercetare pentru tehnică și Tehnologie Militară am realizat un prim produs și urmează să dezvoltăm unul cu aterizare și decolare pe verticală, acest produs după omologare va intra în dotarea Armatei României.”, a mai spus șeful direcției pentru armamente.

Acesta a spus că pentru această achiziție Armata va „ieși” pe piață cu produsul propriu, dar că va fi organizată totuși o procedură de achiziție competitivă.