Secretarul britanic al apărării Ben Wallace și-a exprimat de mult timp interesul de a deveni următorul secretar general al NATO, dar Joe Biden s-a opus, potrivit unor rapoarte.

Ben WallaceFoto: Alexander Shcherbak / TASS / Profimedia

Președintele a refuzat să îl susțină pe Wallace după ce Marea Britanie a început să antreneze piloți ucraineni pe avioane de luptă F-16 fără permisiunea Casei Albe, potrivit Telegraph.

Rishi Sunak a făcut presiuni asupra președintelui pentru a-l susține pe Wallace, dar sursele Telegraph au declarat că încercările britanice de a forma o coaliție internațională pentru furnizarea de F-16 Ucrainei au pus capăt ambițiilor secretarului apărării, citează Sky News.

Marea Britanie nu deține niciun F-16, în timp ce SUA controlează licența de export a avioanelor și s-a ferit de orice mișcare considerată a fi o escaladare a conflictului încă de la începutul războiului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este în schimb preferata lui Biden, potrivit Telegraph.

NATO a decis marți să prelungească cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, alegând să rămână cu un lider experimentat în timp ce războiul face ravagii la ușa alianței, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, transmite Reuters.

Jens StoltenbergFoto: snapshot-photography/F Boillot / Shutterstock Editorial / Profimedia

Stoltenberg, fost premier al Norvegiei, este liderul alianței transatlantice de securitate din 2014, iar mandatul său a fost deja prelungit de trei ori.

Decizia înseamnă continuitate la vârful NATO, în timp ce cei 31 de membri ai alinaței se confruntă cu dubla provocare de a sprijini Ucraina în respingerea invaziei Moscovei, evitând în același timp un conflict direct între NATO și forțele rusești.

Stoltenberg, în vârstă de 64 de ani, este considerat în general în cadrul alianței ca fiind un lider constant și urma să-și încheie mandatul de secretar general al Alianței de securitate transatlantică la sfârșitul lunii septembrie.

Într-un tweet, Stoltenberg a declarat că este onorat de decizia de prelungire a mandatului său până la 1 octombrie 2024.