Firma turcă de apărare Baykar urmează să înceapă producția noului său vehicul aerian de luptă fără pilot (UCAV) anul viitor, potrivit președintelui companiei, Selcuk Bayraktar, informează Airforce Technology, citat de Rador.

Drona „Kizilelma” dezvoltata de BaykarFoto: AA / Abaca Press / Profimedia Images

Baykar a câștigat recent recunoaștere internațională pentru drona sa ușoară TB-2, care a fost exportată în România, Bangladesh și Nigeria. Se așteaptă ca drona Kizilelma să crească și mai mult cererea pentru produsele Baykar, deși capacitățile specializate ale dronei îi pot limita atractivitatea pe unele piețe de export.

Amploarea internațională și popularitatea dronei TB2 în Africa sunt semnale promițătoare că drona Kizilelma îi poate repeta succesul.

Potrivit raportului GlobalData „Turkey Defence Market 2023-2028”, firma turcă Baykar a câștigat prestigiu prin succesul avut de TB2 Bayraktar în Ucraina și acum dezvoltă drona de luptă aer-aer Kizilelma. Ofertele Turciei pentru piața UAV apar ca o provocare pentru jucătorii existenți de pe piață.

Drona și-a încheiat a treia rundă de teste în martie și a început testele de zbor în formație cu celelalte drone ale firmei Baykar, luna aceasta. Bayraktar spune că drona este gata să înceapă zboruri de testare alături de avioane pilotate, iar desfășurarea pe nava amfibie a Turciei este programată pentru anul viitor.

Vorbind în marja unui salon aerospațial și tehnologic organizat de fundația sa, Bayraktar a descris drona ca fiind punctul culminant al unei aspirații naționale și un produs care demonstrează capacitățile Turciei în domeniul tehnologiei militare.

Există deja o cerere pentru noua dronă, iar Baykar intenționează să înceapă producția în cantități mici anul viitor.

Bayraktar spune că drona va ajuta Turcia să se impună ca un jucător important în industria globală de apărare, afirmând că vehiculul este un produs „prin care spunem lumii că țara noastră nu este doar un jucător, ci și un producător”.

Întrucât proiectele militare de profil înalt rămân proeminente în campania electorală a președintelui Erdogan, succesul noii drone a firmei Baykar ar putea avea implicații semnificative pentru industria de apărare a Turciei și pentru poziția sa pe scena mondială.