VIDEO Cum arată un atac coordonat cu drona: Doi operatori de MQ-9 Reaper povestesc cum au ucis militanți ce au tras cu grenade după un avion Hercules

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Miercuri, 8 aprilie 2020, 14:24 Actualitate | Defense


Operatiune cu drona MQ-9 Reaper
Foto: Captura de ecran
Doi operatori de dronă MQ-9 „Reaper” povestesc într-un clip video inedit postat de Forțele americane cum a decurs o operațiune de supraveghere a unui zbor C-130 Hercules care parașuta ajutoare la altitudine joasă și asupra căruia un grup de militanți au lansat un atac cu grenadă. În videoclipul complet, pilotul și operatorul de senzori al dronei, care a ucis ulterior militanții, dau detalii din spatele scenei - cum decurge un astfel de atac și o astfel de misiune de supraveghere cu dronele militare.

Escadrila 432 de la baza aeriană Creech din statul american Nevada a postat recent un clip video cu pilotul și operatorul de senzori al unei drone MQ-9 Reaper. Cei doi povestesc despre cum a decurs o misiune în care au supravegheat un zbor de aprovizionare și au fost nevoiți să atace un grup de militanți care au tras asupra zborului.

Nu sunt furnizate informații cu privire la data sau locația misiunii de supraveghere armată, o misiune care ar fi putut avea loc în multe locuri de pe glob, acolo unde militarii americani sunt angajați în prezent, scrie publicația The Drive.



"De cele mai multe ori doar ne uităm, monitorizăm", povestește locotenent Russel, pilotul dronei. "Colectăm informații despre dușmani și doar ne asigurăm că prietenii noștri sunt în siguranță și, uneori, asta implică să executăm aceste supravegheri armate, noi având această capacitate de a lovi inamicii”, spune pilotul.

"În acea zi aveam o tură normală, de opt ore, dar apoi la finalul turei s-a întâmplat toul", povestește Ashley, operatorul de senzori al dronei.

Drona MQ-9 Reaper pe care o controlau avea misiunea să supravegheze de la distanță un avion C-130 Hercules care urma să furnizeze provizii către un avanpost al forțelor americane într-o zonă unde erau destul de izolați.

În videoclip, filmat cu camera în infraroșu de pe dronă, se poate vedea cum aeronava C-130 Hercules zboară la joasă altitudine și cum încărcătura de la bord este parașutată. În același timp, în imagine apare și o bilă trălucitoare care zboară pe ecran în direcția aeronavei.

"Am văzut imediat cum din colțul din dreapta-jos al ecranului nostru a venit proiectilul spre avion. Senzorul dronei imediat s-a mișcat către punctul de origine al focului”, a povestit pilotul.

"Avem alți colegi care monitorizează cu noi - ne urmăresc în permanență feed-ul - și care ne-au ajutat să confirmăm că de acolo fost lansat atacul", a adăugat Ashley.

Potrivit celor doi operatori, miltanții au lansat un atac cu grenenadă (n.r. RPG), însă focul a ratat avionul Hercules care virează spre dreapta, nefiind calr dacă a fost sau nu o manevră evazivă.

Ulterior, imaginea video captată de dronă surprinde un grup de indivizi care părăsesc o clădire aproape de punctul de origine al lansării grenadei. „Toți au părăsit clădirea cu arme mari”, a spus pilotul.

Echipajul dronei au urmărit grupul de militanți și, după circa 34 de minute, au lansat un atac asupra lor.



Drona MQ-9 Reaper (foto) este o aeronavă fără pilot, dar teleghidată și care este special gândită atât pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere, cât și pentru misiuni de găsire și neutralizare a unor ținte. Ultimul cel mai răsunător exemplu de astfel de misiune a fost tocmai asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani lângă Bagdad.

SUA detin aproximativ 195 de drone MQ-9 Reaper. Vehiculul aerian are o greutate de 2,22 tone, o autonomie de 1.850 de km și poate zbura la o altitudine maximă de 15.240 de metri.

Drona are o viteză maximă de 370 km/h și este propulsata de o elice. Este produsă de General Atomics Aeronautical Systems și a avut primul zbor în urmă cu 19 ani.

Citește și:



Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















8657 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by