Vânzările de arme au crescut cu 4,6% la nivel mondial în 2018, pe o piaţă dominată de SUA, potrivit unui raport al Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (Sipri), cu sediul la Stockholm, relatează luni AFP.

Arme BerettaFoto: Ministerul Economiei

Cu 420 miliarde de dolari, cifra de afaceri a celor mai mari 100 de producători de armament din lume, analizată în raport, este în plină expansiune datorită vitalităţii sectorului în Statele Unite.

În fruntea clasamentului, industria armamentului din SUA, care deţine 59% din piaţă, reprezintă o cifră de afaceri de 246 miliarde de dolari, în creştere cu 7,2% pe an, potrivit Agerpres.