Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri că Alianţa va semna săptămâna viitoare un contract în valoare de un miliard de dolari pentru modernizarea flotei sale de avioane de recunoaştere AWACS, una dintre puţinele capacităţi ale Alianţei care nu aparţine statelor membre, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.

Avion AWACS al NATOFoto: NATO

„Pot confirma că am semnat contractul pentru perfecţionarea şi modernizarea flotei de AWACS în valoare de un miliard de dolari”, a răspuns Stoltenberg unei întrebări adresate de presă la reuniunea ministerială a NATO de la Bruxelles despre contractul prin care durata de exploatare a acestor avioane va fi extinsă până în anul 2035. Alianţa dispune de 14 avioane AWACS staţionate la baza aeriană de la Geilenkirchen, în Germania.

„Acum examinăm de asemenea cum vom înlocui flota de AWACS în viitor, după 2035”, a mai menţionat el, adăugând că speră ca în curând să fie livrate primele drone de supraveghere terestră Global Hawk la baza de la Signarella, în Italia.

NATO doreşte de asemenea să se doteze cu sistemul de supraveghere terestră AGS (Alliance Ground Surveillance). Un grup de 15 state membre ale NATO vor achiziţiona acest sistem, compus din cinci drone americane RQ-4D şi staţii de comandă şi control terestre de producţie europeană. NATO va asigura operarea şi întreţinerea acestor sisteme, în numele statelor membre.