Angela Merkel a afirmat joi la Berlin că nu împărtășește viziunea "radicală" a lui Emmanuel Macron, care a spus că NATO este în "moarte cerebrală", scrie AFP.

Angela MerkelFoto: Agerpres/AP

"Nu cred că o astfel de judecată intempestivă este necesară, chiar dacă avem probleme", a adăugat cancelarul german, într-o conferință cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Președintele francez a "folosit termeni radicali", care nu reprezintă "punctul meu de vedere asupra subiectului cooperării în cadrul NATO", a subliniat Merkel.

Stoltenberg a afirmat la rândul lui că NATO rămâne "puternic", susținând că Statele Unite și Europa "lucrează împreună mai mult decât am făcut-o de decenii".

Emmanuel Macron a acuzat, într-un interviu pentru The Economist, "moartea cerebrală a NATO". Acesta a vorbit despre lipsa de coordonare dintre Statele Unite și Europa și comportamentul unilateral al Turciei în Siria.

În aceste condiții, președintele francez s-a întrebat care va fi viitorul Articolului 5 din tratatul atlantic, care prevede o solidaritate militară între membrii Alianței dacă unul dintre ei este atacat.

"Ce va fi Articolul 5 mâine? Dacă regimul lui Bashar al-Assad decide să replice Turciei, ne vom angaja? Este întrebare reală", a continuat Emmanuel Macron.