Presa din Ucraina a publicat textul complet al documentului care conţine aşa-numita "formulă Steinmeier" pentru soluţionarea conflictului din Donbas, semnat pe 1 octombrie, la Minsk, de către reprezentanţii trimişi de Kiev, Moscova, republicile separatiste şi OSCE. Potrivit acestui document, Ucraina trebuie să adopte o lege specială, conform căreia pe teritoriile ocupate din regiunile Doneţk şi Luhansk trebuie să fie organizate alegeri locale, monitorizate de reprezentanți ai OSCE și ai ODIHR, citează Rador.

Frank-Walter SteinmeierFoto: Photothek - Thomas Kohler

În ziua alegerilor (la ora locală 20:00), în Ucraina ar urma să intre în vigoare o lege provizorie care acordă Donbasului un statut special. Legea respectivă va căpăta caracter permanent doar după ce OSCE va confirma că scrutinul în zona separatistă s-a desfăşurat cu respectarea cerințelor democratice. Presa ucraineană atrage atenţia că documentul apărut în spaţiul public nu prevede şi retragerea trupelor de pe linia frontului sau transferul către Ucraina a controlului asupra frontierei cu Rusia, deşi, marţi seară, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că "formula Steinmeier" aprobată de toate părţile include şi aceste aspecte.

Amintim că, potrivit unor informaţii anterioare publicate de presa din Ucraina, Grupul trilateral de contact de la Minsk a convenit, marţi, asupra așa-numitei "formule Steinmeier", propusă de preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care prevede o foaie de parcurs pentru restabilirea păcii în Donbas, prin retragerea forţelor de pe linia de contact, desfășurarea de alegeri în teritoriile separatiste și acordarea ulterioară a unui statut special pentru zona respectivă.

Decizia Kievului de a accepta "formula Steinmeier" a generat proteste la Kiev, unde câteva sute de ucraineni s-au adunat, marţi seară, pentru a manifesta în Piaţa Independenţei, condamnând "capitularea ţării în faţa Rusiei".