Vladimir Putin ordonă un "răspuns simetric" după ce SUA au testat o rachetă cu rază medie: Cum vom putea noi ști ce va fi amplasat în România și Polonia?

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 23 august 2019, 15:00 Actualitate | Defense


Vladimir Putin
Foto: kremlin.ru
Președintele rus Vladimir Putin a promis vineri un "răspuns simetric" la recentul test efectuat de Statele Unite cu o rachetă cu rază medie de acțiune, primul după Războiul Rece, relatează AFP.

"Ordon ministerelor Apărării și Afacerilor Externe (...) să analizeze nivelul de amenințare creat pentru țara noastră de actele Statelor Unite și să ia măsurile exhaustive pentru a pregăti un răspuns simetric", a declarat Putin, într-o reuniune a Consiliului rus de Securitate.

"Acum, o încălcare este evidentă, este inutil să o contești", a acuzat Putin. "Dar aceasta ridică acum întrebarea: cum vom putea noi ști ce va fi amplasat în România și în Polonia?"

Potrivit președintelui rus, "adevăratele intenții" ale Statelor Unite sunt să "amplaseze în diferite regiuni ale lumii rachete interzise anterior".

Dar amplasarea lor în Europa și în Asia "afectează interesele noastre de bază, deoarece este vorba de proximitatea granițelor rusești", a argumentat el.

"Nu am dorit niciodată, nu dorim și nu vom dori să ne antrenăm într-o cursă a înarmărilor, foarte costisitoare și distrugătoare pentru economia noastră", a susținut el, în condițiile în care Rusia a demarat o amplă acțiune de modernizare a forțelor sale armate, de mai mulți ani.

Statele Unite au anunțat luni că au testat o rachetă convențională cu rază medie de acțiune, un test care este posibil după retragerea din tratatul nuclear INF de la începutul lunii.

Testul, care a fost reușit, a fost efectuat duminică de pe insula San Nicolas, în largul Californiei, la ora locală 14,30 (21,30 GMT), a precizat Pentagonul.

"Racheta testată a părăsit rampa de lansare terestră și a atins cu precizie ținta sa după peste 500 km de zbor", potrivit sursei citate.

"Datele culese și lecțiile învățate din acest test vor oferi ministerului Apărării informațiile necesare dezvoltării de noi arme cu rază medie de acțiune", a concluzionat Pentagonul.

Statele Unite au părăsit în 2 august tratatul de dezarmare INF, după ce au acuzat Moscova că îl încălca de ani de zile, deschizând drumul unei noi curse a înarmărilor îndreptată împotriva Rusiei, dar în special a Chinei.

În aceeași zi, ministrul Apărării Mark Esper a anunțat că Statele Unite vor accelera dezvoltarea de noi rachete sol-aer.

Mark Esper a precizat că America a demarat în 2017 cercetările legate de acest sistem de rachete, în limitele tratatului INF privind Forțele nucleare intermediare.

Tratatul INF, care a permis în anii 1980 eliminarea rachetelor rusești SS20 și a celor americane Pershing, în centrul crizei euro-rachetelor, interzicea folosirea unei serii de rachete cu capacitate nucleară cu rază intermediară de acțiune (de la 500 la 5.500 km).

Racheta testată duminică este convențională dar poate fi echipată cu focos nuclear.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















5110 vizualizari

  • +13 (27 voturi)    
    Nu se invata minte (Vineri, 23 august 2019, 15:23)

    CipCC [utilizator]

    Putin crede ca va castiga batalia pentru inarmare cu USA????
    Daca nu doreste acest lucru, ar trebui sa-si bage mintile in cap si sa treaca la sentimente mai bune atat cu UE cat si cu SUA si sa nu mai mearga pe cartea intimidarii!!!
    Sa renunte imediat la Crimeea!!!
    • +9 (13 voturi)    
      asa a murit si urss (Vineri, 23 august 2019, 15:40)

      Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

      asa va pati si rusia lui putin , pica ca prostul in capcana intr-o intrecere pe care nu are bani si tehnologie sa o castige.
  • +3 (9 voturi)    
    Putinescule, de ce ti-e frica, de aia n-o sa scapi (Vineri, 23 august 2019, 15:41)

    Habermas [utilizator]

    Deocamdata ai noroc, ca Romania este condusa de retardatii aia din Bucuresti. Inca ai ceva timp (nu prea mult) sa mai calaresti vre-un tigru most de foame, vreun pui de urs pierdut de ursoaica sau vreo racheta (ma refer la rasa aia de gaini). Hai, lasa nu mai da cu degetul prin aer in mod inutil. Baga-l in gura, daca tot l-ai bagat in ... calimara.
  • +11 (13 voturi)    
    intrebarea este: (Vineri, 23 august 2019, 15:52)

    DT34 [utilizator]

    Cine stie ce aveti voi amplasat in Crimeea?
    Sau ce aveti voi amplasat in Nordul Rusiei unde s-a produs acea explozie?
  • -5 (9 voturi)    
    in al 2 lea razbel (Vineri, 23 august 2019, 15:53)

    Kosmos [utilizator]

    rusii ar fi putut fi rasi de pe fata Pamantului datorita faptului ca SUA avea arma atomica. Rusia a obtinut-o in 1949.
    De ce n-au fost rasi de pe fata Pamantului in cei 4 ani ? Pt ca Roosevelt si Stalin imparaseau acceasi credinta si slujeau acelorasi interese . controlul resurselor si al individului
    • +2 (2 voturi)    
      Ce (Vineri, 23 august 2019, 19:21)

      Jar [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      control al resurselor si individului practica americanii in Germania,ma,cand Trump ii ameninta ca-si ia soldatii de acolo?Sub "control" american Japonia e unde e,Germania e unde e,Europa Occidentala e unde e.
      Si ca sa vezi ce inseamna o mica eroare intr-un rationament iti mai zic una:bomba aia atomica a americanilor s-a mai numit si maciuca lui Truman.
      Si stii de ce?Pentru ca Roosevelt nu mai era.Sic!
    • +1 (1 vot)    
      ce imi plac romanii (Vineri, 23 august 2019, 22:43)

      corbul109 [utilizator] i-a raspuns lui Kosmos

      se dau mari cunoscatori si sfarsesc prin a se face de ras.
      Allloooo, expertu...Roosevelt a murit in aprilie 1945. Cum naiba mai putea el controla resurse si indivizi???
      Sau poate au scapat rusii pentru ca generalii americani erau in sedinte de spiritism si nu la Pentagon
  • +6 (10 voturi)    
    Cum stim ce e la Kalinigrad??? (Vineri, 23 august 2019, 15:57)

    Dalinar [utilizator]

    Spune phutinele, cum stim daca ai sau nu ogive nucleare acolo???
    • +2 (2 voturi)    
      Dacă e vorba de simetrie... (Duminică, 25 august 2019, 12:46)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui Dalinar

      ...atunci răspunsul simetric la ocuparea Crimeei ar fi fost ocuparea Kaliningradului de Polonia și Țările Baltice, și redenumirea lui corectă: Koenigsberg....
  • +7 (9 voturi)    
    numa' sa nu va puta gura radioactiv (Vineri, 23 august 2019, 16:02)

    stefan2008 [utilizator]

    cu raspunsul simetric, jigodii kgbiste ;)
  • +7 (9 voturi)    
    De la Deveselu . . . . (Vineri, 23 august 2019, 16:09)

    Vali Cel Batran [utilizator]

    . . . si pana la granita Rusiei sunt peste 2000 de Km.(peste Ucraina) iar pana in Crimeea peste 1000! In ce fel o racheta cu raza se actiune de 500 de km. ii ameninta pe ei, numai logica Putinista o poate explica
    • -5 (9 voturi)    
      mda joc pervers (Vineri, 23 august 2019, 17:49)

      Kosmos [utilizator] i-a raspuns lui Vali Cel Batran

      SUA provoaca pt aia 2 % ceruti pt aparare tuturor statelor din NATO.. o reactie a Rusie care se stie ca reactioneaza agresiv va culmina cu acele cresteri de bugete pt aparare..
    • 0 (6 voturi)    
      pai sef (Vineri, 23 august 2019, 17:50)

      Toreador [utilizator] i-a raspuns lui Vali Cel Batran

      tratatul INF interzicea rachetele cu raza de actiune intre 500 si 5000 ... deci ....
      • -1 (3 voturi)    
        Pai . . . . (Vineri, 23 august 2019, 20:35)

        Vali Cel Batran [utilizator] i-a raspuns lui Toreador

        . . .eu zic altfel?
  • +7 (9 voturi)    
    viceversa (Vineri, 23 august 2019, 16:39)

    clencix [utilizator]

    Dar romanii cum știu ei ce se amplasează în Crimeea? Se pun vreodată rușii în poziția celuilalt? Adica ei să aibă zone de securitate prin tările vecine și armate prin afara lor, iar romanii nu? De ce nu sunt armate românești în Transnistria și nici ale ucrainienilor în Crimeea? Sau georgieni în Abhazia? Asta este simetrie! Că nu sunt numai rusi și americani pe lume. Se vede clar că greșeala cea mai mare au facut-o ucrainienii când au crezut in onoarea rușilor și au renunțat de bunăvoie la armele nucleare. Ce au pățit de la "frații" lor după, este pentru că rușii nu cunosc decât omnipotența fricii animalice, restul le sunt ciurucuri cultural-sentimentale.
  • 0 (4 voturi)    
    tovarishch Putin (Vineri, 23 august 2019, 17:25)

    middle_brick [utilizator]

    но вам не нужно знать, а только чувствовать их в случае, если вы делаете большой удар
  • 0 (0 voturi)    
    Putin face pe prostul (Miercuri, 4 septembrie 2019, 23:40)

    Sorin Sandulescu [anonim]

    Bai Putinel, de aia ai FSB-ul (fostul KGB), ca sa ti se spuna ce se amplaseaza in Romania si Polonia.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by