"Discutăm acum cu partenerii noștri români să semnăm un acord de cooperare tehnico-militară. Acest acord ne va da undă verde să sporim colaborarea în diverse domenii legate de apărare și securitate" , a declarat luni, ministrul adjunct pentru afaceri externe al Ucrainei, Igor Bozhok, într-o discuție cu jurnaliștii români.

Flotele militare in Marea NeagraFoto: NATO

"Acest acord ne va permite să cooperăm în diverse domenii, de la industrie militară la exerciții militare comune", spune Bozhok.

Oficialul a spus că acordul ar oferi o nouă perspectivă legislativă prin care cooperarea militară dintre cele două țări să aibă loc, momentan legile celor două state fiind mai restrictive în această privință.

După ocuparea peninsulei Crimeea, Ucraina a pierdut o mare parte din flota sa și a trebuit să își mute comandamentul flotei din Crimeea în Odesa și "aproape a trebuit să o luăm de la zero", a spus oficialul ucrainean.

"Dar tot răul a fost spre bine. Acum avem o nouă doctrină și o nouă strategie militară pe termen mediu cum să dezvoltăm flota Ucrainei", a declarat Bozhok.

"Aceste documente strategice au fost dezvoltate in strânsă cooperare cu NATO. Practic ne-am dezvoltat strategia după poziționarea NATO în regiune. Flota ucraineană și flota română nu vor concura, ci se vor sprijini una pe alta", a mai declarat oficialul ucrainean.

România participă frecvent la exerciții militare împreună cu Ucraina, în special la Marea Neagră și în special sub umbrela NATO, Ucraina fiind o țară partenera a alianței nord-atlantice.

Chiar în aceste zile trei nave militare românești participă la Odesa la un exercițiu militar împreună cu navele flotei ucrainene.

Corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și nava purtătoare de rachete ”Lăstunul” au plecat sâmbătă, 29 iunie din țară, pentru a participa la Exercițiul multinațional „Sea Breeze 19”, organizat de Forțele Navale Ucrainene, în colaborare cu partenerii americani, în perioada 1-12 iulie 2019.

Citește și: Oficiali ucraineni despre Transnistria: "E un pericol. Nimeni nu știe ce planuri are Putin. Ar putea folosi trupele să atace Ucraina" / Despre Crimeea: Rusia reactivează sit-uri nucleare şi au fost deja depistate "activităţi suspicioase"